Nadia Comăneci a povestit, în cadrul unei ediţii speciale Marius Tucă Show, difuzată marți, despre plecarea ei din Romania si daca ar mai incerca asta o data...
Reamintim că Nadia Comăneci a decis să părăsească ”Raiul” României comuniste cu puțin timp înainte de Revoluția din decembrie 1989, la sfârșitul lunii noiembrie, chiar la 27 noiembrie 1989.
Fuga Nadiei a fost o mare palmă dată regimului lui Nicolae Ceaușescu și un semnal că în România trebuia să se producă schimbarea.
Iată, mai jos, fragmentul din ediția specială a emisiunii Marius Tucă Show, difuzată online marți, pe platformele miscareaderezistenta.ro, mediafax.ro, prosport.ro, smartfm.ro, precum și on air la SMART FM. O reîntâlnire a celor doi, după 18 ani, față în față la un interviu de suflet.
Marius Tucă: Eu trebuie să recunosc că am citit niște episoade în carte, le știam, mi-am adus aminte de ele. Când vă mutaserăți în București și voiați să vă cumpărați o casă și nu aveați bani. Tu ai fi cheltuit toți banii pe care i-ai fi făcut atunci, aveai și o indemnizație…
Nadia Comăneci: Dar nici nu aveam banii mei, pe vremea aceea nu primeam bani.
Marius Tucă: Tot ce pusese mama ta în timp deoparte.
Nadia Comăneci: Extrem de puțin.
Marius Tuca: Și nimeni nu știe că Nadia până la plecarea ei, evadarea ei din România în `89…. Știi, nimic nu e întâmplător, ai fugit în noiembrie `89, cu o lună înainte de Revoluție, nici o lună.
Nadia Comăneci: Nici măcar o lună.
Marius Tucă: Și puțină lume știa că tu erai, și aici fratele tău vorbește foarte bine, erai tratată ca un nimic în România, în `89, în anii aia în care te-ai hotărât să pleci.
Nadia Comăneci: Știi cum e? Mi s-au tăiat total toate plecările în momentul în care am terminat. De fapt, după ce a plecat Bela în 1981, când am avut acest turneu care de fapt s-a numit Nadia 1981, am făcut în jur de 11 demonstrații în Statele Unite.
Marius Tucă: Dar au fost ani buni după ce au fugit soții Karoly în care nu ai fost lăsată să ieși din România.
Nadia Comăneci: Dar acesta a fost începutul. Și de acolo, totul s-a cam închis pentru mine, dar nu aveam așteptări la ceva extraordinar...
Marius Tucă: Și chestiile materiale, totuși erai Nadia Comăneci.
Nadia Comăneci: Dar nu, nu am avut, nu am fost o persoană care să, nu știu cum să spun, nu am făcut că să...
Marius Tucă: Nu aveai bani să plăteșți rata la casă, Nadia, hai să fim serioși.
Nadia Comăneci: Da, e adevărat, dar ne-am descurcat. Fratele puțin, eu puțin. Mă uit la toată povestea asta ca un supraviețuitor. Da, asta ai, dacă nu îți convine pleci sau găsești o metodologie.
Marius Tucă: Și noi am supraviețuit, fiecare cu supraviețuirea lui, erau milioane de oameni care erau la limita supraviețuirii. Dar totuși, tu erai Nadia Comăneci!
Nadia Comăneci: Lucrurile micuțe mă deranjau...
Marius Tucă: Și să nu ai bani să plătești o rată la o casă, era un apartament sau era casă…
Nadia Comăneci: Era o casă pe care noi am luat-o, pe care trebuia să o plătesc. Am calculat așa, în jur de 25 de ani, trebuia să platesc. Nici nu știam dacă mai trăiesc 25 de ani ca să plătesc ratele. Dar, știi cum mă uit? Mă uit la toate lucrurile acestea că ceea ce am învățat din ce mi s-a întâmplat. Și nu am fost o persoană care ar fi vrut, ah uite pentru ce ai făcut tu, uite îți dăm. Nu! M-am uitat în jur...
Marius Tucă: Da, dar nici să fii la limită...
Nadia Comăneci: E adevărat, m-am uitat în jur, am văzut foarte multă lume care era necăjită, eu eram, lumea mă cunoștea pentru că am făcut, pentru ce am făcut în 1976, dar la un moment dat m-a deranjat faptul că nu puteam progresa și nu puteam ajuta cu ceea ce știu, înțelegi?
Marius Tucă: Și România devenise un drum închis pentru tine, de fapt.
Nadia Comăneci: Da bine, mi s-au închis ușile de mult.
Marius Tucă: Că nu puteai să faci nimic.
Nadia Comăneci: Eu nu puteam să plec nici măcar în Bulgaria, nici măcar la Moscova nu puteam să plec și atunci am zis, trăiesc așa ... și era deschisă pentru alții.
Marius Tucă: Era o țară închisă pentru tine.
Nadia Comăneci: Și era deschisă pentru alții.
Marius Tucă: Și nu mai făceai gimnastică, nu mai făceai nimic.
Nadia Comăneci: Era deschisă pentru alții care au fost sportivi și mi-a fost închisă mie. Și am crezut că nu este corect.
Marius Tucă: Voiam să te întreb dacă ai mai face încă odată asta.
Nadia Comăneci: Nu, pentru că trebuie să ai o... o singură dată ai, pot să spun, o doză de nebunie, o intuiție de a face ceva. E ca și ce s-a întâmplat în istorie, la gimnastică. Nu poți să faci de două ori istorie, da? O dată o faci.
Marius Tucă: Aș pune față în față întoarcerea ta de la Montreal. Nu avem ore întregi să facem, dar o să ne mai întâlnim, în care tu ai fost cumva luată pe sus și ți-ai dat seama că ai devenit un erou național peste noapte, și întoarcerea ta în România la 5 ani după ce plecasei. Eu aș pune față în față cele două secvențe, cele două trăiri până la urmă. Credeai că în România te uitaseră, că ai făcut parte din istorie atunci când a fost cu Montreal-ul și uite ce zici: “ M-am înșelat amarnic. Când am coborât din avion la București mii de români ne făceau cu mâna și agitau buchete de flori așteptându-ne pe aeroport. Chiar și primul ministru în persoană venise să ne întâmpine. A fost ceva ieșit din comun. Cuvintele sunt prea sărace ca să descrie coborârea pe scara avionului, niciodată înainte nu mă simțisem așa de norocoasă și iubită de atât de mulți oameni”. Vezi...`76 fusese la fel: “ Îmi aminteam de teama ce mă încercase în 76 când fusesem întâmpinată de o mulțime în delir după Olimpiada de la Montreal. Pe atunci nu înțelegeam ce însemnăm pentru poporul român”. De fapt ,asta e, că atunci erai copil, nu realizai cu totul, nu conștientizai.
Nadia Comăneci: Când am revenit eram deja terminată cu gimnastica de mult, m-am retras în 1984.
Marius Tucă: Da, e adevărat. “Pe atunci nu înțelegeam ce însemnam pentru poprul roman. Cum ar fi putut un biet copil să își dea seama? Dar acum eram adultă, o femeie care se întorcea în țara pe care o iubea, îmi dădeam seama de importanța evenimentului atât pentru mine cât și pentru cei care mă aclamau, fusesem simbolul strălucitor al românilor tineri și talentați. Un simbol a ceea ce românii au crezut că ar fi fost și ei dacă li s-ar fi oferit șansa”. Ce bine te reprezintă asta și într-adevăr că și în ziua de astăzi ai rămas același lucru, Nadia rămâne Nadia. Da, întoarcerea aia a fost o chestie incredibilă, îmi aduc aminte de emoție, nunta care s-a transmis în direct și spui în carte aici și așa e, mi-am adus aminte, că tu nu ai avut imaginile alea clasice de la nuntă, pe scări pentru că erau o mulțime de oameni și sunt numai instantanee luate de acolo. Mai ai ceva de spus în apărarea ta, că eu vreau să te întreb doar dacă există vreo diferență între visul românesc de atunci de când erai copil și visul american din totdeauna, pentru că știi că întotdeauna exista visul american?
Nadia Comăneci: Pot să spun un singur lucru, că visez în limba română.
Citiți AICI și revedeți interviul integral.
