"Am cerut comisarului ONU pentru refugiaţi să identifice cazurile excepţionale pentru care cea mai bună soluţie este relocarea în Marea Britanie şi să ne ajute să-i aducem aici", a spus Brokenshire. După anunţul ministerului, câteva organizaţiii umanitare au salutat decizia şi au susţinut că orice sprijin pentru copiii din zonele de conflict este binevenit.
În ultimele luni, autorităţile britanice şi-a menţinut refuzul de a primit copii străini şi adulţi, dar după presiuni şi din cauza crizei umanitare din Europa, guvernul de la Londra a anunţat că va primi 20.000 de sirieni în următorii 5 ani.
Inițiativa a fost dezbătută public de personalități și activiști care cred că Londra poate și trebuie să facă mult mai mult în favoarea celor care fug de război.