Miercuri, 19 aprilie, începe prima etapă de modernizare a sistemului de control-acces în stațiile de metrou Republica, Titan și Nicolae Grigorescu.
Metrorex precizeacă că : Linia actuală de turnicheți, care are o vechime de peste 20 de ani, va fi înlocuită cu porți de acces batante, moderne care facilitează atât intrarea, cât și evacuarea rapidă a călătorilor în situații de urgență. Noile porți de acces vor avea dublă utilitate, atât prin sistemul de citire a benzii magnetice, cât și prin sistemul de citire a cardurilor contactless. Acesta din urmă va putea fi utilizat după finalizarea lucrărilor de modernizare a sistemului de control — acces din toate stațiile de metrou.
Lucrările aferente fazei I de modernizare, se vor executa etapizat, respectiv în perioada 19 — 25 aprilie 2017 se va lucra la accesurile stația Republica — Acces A (bulevardul Basarabiei). Calătorii vor putea utiliza celelalte 3 accesuri disponibile ale stației de metrou Republica (accesul B — bulevardul Basarabiei, gara Titan-Sud, C și D — șoseaua Dudești — Pantelimon.
În această perioadă, se va lucra la stația Titan — Acces B (bulevardul Nicolae Grigorescu, str. Liviu Rebreanu), unde călătorii vor putea utiliza accesul A (bulevardul Nicolae Grigorescu).
În aceeași perioadă, la stația Nicolae Grigorescu — Acces A (bulevardul Camil Ressu, Aleea Fuiorului) se vor face lucrări, călătorii vor putea utiliza accesul B (bulevardul Camil Ressu, bulevardul Nicolae Grigorescu).
Între 26 aprilie și 5 mai, se va lucra la accesurile stațiilor Republica — B, C și D, Titan — A și Nicolae Grigorescu — B.