Mereu ne grăbim. Fie că suntem în întârziere, fie că vrem să ajungem înaintea tuturor într-un anume loc, niciodată nu mergem altfel decât într-un ritm alert. Transportul în comun din Bucureşti se desfăşoară în condiţii inumane. Autobuzele sunt vechi, au mari probleme tehnice. În tramvai este ca în căruţă. Ceva mai curat e la metrou, însă acolo ai parte de lipsă de educaţie a multor bucureşteni.
Suntem agresivi din cale afară. Nu ne pasă de cei din jur, ne credem superiori prin simpla noastră prezenţă şi uităm că e mult mai bine să laşi de la ţine decât să pui sare pe rană într-o situaţie tensionată. Sigur că nu trebuie să te aştepţi ca lumea să fie bună dacă tu eşti bun pentru simplul motiv că nu ai cum să speri că leul n-o să te mănânce doar pentru că nici tu nu vrei să-l mănânci.
Metroul din Bucureşti e plin de reclamă. Sunt promovate tot felul de produse, de companii sau campanii. Tehnologia a evoluat şi ea. Există panouri electronice care anunţă în câte minute soseşte următorul tren, există şi televizoare uriaşe. Tehnologia este la ea acasă, însă nu şi educaţia. La uşi este întotdeauna buluc.
Într-o societate dominată de oameni educaţi, normal ar fi să existe prioritate pentru cei care coboară. La noi nu se întâmplă aşa. După ce ai făcut primul pas pe peron, imediat trebuie să dai din coate, altfel nu ai şanse să cobori. Asta pentru că mulţi bizoni n-au suficientă minte încât să-şi dea seama că nu poţi urca într-un vagon dacă el nu se eliberează. E ca şi cum ai vrea să pui apă într-o sticlă plină şi te-ai mira că te uzi.
Pe lângă asta, avem o problemă în ceea ce priveşte respectul. De cum ne punem pe scaun, nu ne mai dezlipim cu privirea din telefon şi facem imprudenţa să “lăsăm” să stea în picioare oameni bătrâni, copii de grădiniţă sau femei însărcinate. Normal ar fi ca Metrorex şi RATB să desfăşoare cât mai curând o campanie prin care să fie făcute cunoscute regulile de călătorie. Dacă ni se spune că plata biletului de călătorie se regăseşte în calitatea serviciului de transport în comun, înseamnă că există şi resurse să li se spună puştanilor de liceu că sunt nesimţiţi din cale afară dacă ocupă un scaun în vreme ce o persoană cu probleme de sănătate se chinuie să stea în picioare în faţă lor.
