Luni dimineață, la examenul de admitere la Institutul Francez de Presă, despre care ambasadorul Luca Niculescu notează că este o prestigioasă școală de jurnalism, înființată în 1937, una dintre probe a avut legătură cu România.
”Suntem pe 11 iulie 2016, echipa României tocmai a câștigat EURO 2016. Aveți o oră la dispoziție ca să găsiți numărul de telefon mobil al ambasadorului României la Paris, pentru a obține o reacție de la el. Nu aveți voie să sunați la numerele de telefon ale ambasadei pentru a-l obține, încercați prin alte mijloace”, așa a sunat proba de examen cu care s-au confruntat viitorii studenți la Jurnalism.
”Ca urmare, timp de o oră, cei 130 de aspiranți la studenția în jurnalism au încercat să dea de numărul meu. Nu știu câți au găsit numărul (nu aveau voie să mă sune), dar mi-a plăcut premiza de la care a plecat examenul. :) Hai România!”, a comentat Luca Niculescu întâmplarea de la examenul francez.
Într-o altă postare, el anunță că luni a lansat la ambasadă ”Casa Fotbalului”, împreună cu Federația Română de Fotbal.
Expoziții din arhiva foto sportivă a Agerpres și Mediafax, o altă expoziție, de pictură, făcută de elevii de la Tonitza, o colecție de timbre, proiecții de filme "tematice".
Zilele următoare vor fi difuzate ”Al doilea joc”, al lui Corneliu Porumboiu, dar și un alt film, despre echipa de fotbal ”Frăția”, din liga a 5-a, ”dar care ar merita să fie în Liga 1 pentru exemplul de diversitate, deschidere și omenie pe care îl oferă -
portarul nu are o mână, antrenorul este un fost student congolez din România, mai mulți jucători sunt romi, patronul face rost de bani de unde poate pentru pasiunea lui...Iar filmul, excelent, e realizat de Cătălin Farcaș”, notează Luca Niculescu în pagina sa de Facebook.
”Vom deschide porțile Casei Fotbalului în mai multe zile în perioada următoare. Azi, la inaugurare, a venit premierul Dacian Ciolos, care a îmbrăcat un tricou al Naționalei”, mai notează ambasadorul României în Franța.