Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a fost desemnată câștigătoarea premiului Europeanul Anului 2016, oferit de Reader's Digest. Este a doua oară când un român câștigă acest premiu.
"Distincția recunoaște lupta curajoasă și susținută a Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA din România, împotriva corupției la nivel înalt. În calitate de șefă a agenției în fruntea căreia a fost numită în mai 2013, a trimis în judecată un fost prim-ministru și a pus sub acuzație zeci de parlamentari, judecători și magnați ai afacerilor. (...) Este a doua oară când un român câștigă acest premiu; în anul 2010, l-a primit Iana Matei, președintele fundației Reaching Out Romania, pentru ajutorul acordat victimelor traficului de persoane. Laura Codruța Kovesi reprezintă un alt exemplu remarcabil al valorilor pe care Reader's Digest le promovează", precizează comunicatul.