UPDATE 11:27 - Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului Justiției, Raluca Prună, de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi în funcția de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, după votul CSM la propunerea de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA, că rezultatul era așteptat şi că există toate premisele de a crede că Direcția Națională Anticorupţie va continua munca începută.
"Eu cred că era de așteptat rezultatul votului și, cu titlu personal, sunt foarte fericită că Secția pentru procurori a avizat în unanimitate această propunere de reînvestire, așa încât cred că avem toate premisele să credem că DNA va continua munca foarte bună pe care a început-o de câțiva ani", a spus ministrul Raluca Prună.
........................................
Laura Codruţa Kovesi susține, la această oră, interviul la Consiliul Superior al Magistraturii pentru reînvestirea în funcţia de procuror-şef al DNA. Kovesi va prezenta în faţa procurorilor din CSM realizările din cei trei ani de mandat la DNA şi obiectivele pentru următorii trei ani.
Prioritățile cuprinse în proiectul de management al șefului DNA, publicat pe site-ul de CSM:
- Continuarea investigațiilor importante pentru societate, a cauzelor de corupție la nivel înalt
- Investigarea unor dosare complexe și un grad înalt de diversificare a cazuisticii penale
- Stabilirea și aplicarea unor standarde de eficiență în activitate
- Creșterea calității în activitatea de urmărire penală și o susținere activă și profesionistă a cauzelor în fața instanțelor
- Recuperarea prejudiciilor și confiscarea extinsă
- Respingerea în continuare a oricăror acțiuni care vizează intimidarea sau discreditarea procurorilor
- Respingerea oricăror intenții sau acțiuni care aduc atingere statutului constituțional al procurorilor direcției sau care vizează discreditarea ori intimidarea acestei categorii profesionale
- Implicarea activă în dezbaterea publică a legilor cu incidență directă asupra activității procurorilor
- Continuarea propunerilor de completare a legislației, mai ales că unele prevederi neconstituționale au creat în unele situații un vid legislativ, de natură să genereze incertitudine juridică și practică neunitară
- Creșterea continuă a volumului de activitate, printre soluțiile identificate numărându-se suplimentarea numărului de posturi de procurori și o prioritizare a dosarelor
- Modificarea condițiilor de încheiere a acordului de recunoaștere a vinovăției, astfel încât să fie cuprinse și fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de șapte ani
- Dezvoltarea Serviciului tehnic al DNA prin suplimentarea resurselor umane și materiale ca urmare a deciziei CCR privind interceptările.
Potrivit legii, procurorul-șef al DNA este numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției cu avizul consultativ al CSM, pentru un mandat de trei ani.