Kovesi câștigă la CEDO procesul prin care a contestat decizia de revocare de la șefia DNA

05 Mai 2020 | scris de A.V.
Kovesi câștigă la CEDO procesul prin care a contestat decizia de revocare de la șefia DNA

Laura Codruța Kovesi a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcția de procuror-șef al DNA, anunță hotnews.ro.

Fosta șefă a DNA a contestat la CEDO, la începutul anului 2019, faptul că decizia de revocare a Curții Constituționale a fost luată deși deși nu a avut calitatea de parte în conflictul soluționat de instanța constituțională, nu a avut posibilitatea de a se apăra și nici de a contesta decizia Curții Constituționale.

"În procedura în care Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 nu au fost respectate garanțiile unui proces echitabil sub aspectul accesului la un tribunal, având în vedere că nu există în dreptul intern, un temei de drept și o procedură internă bazată pe criterii obiective care să îmi ofere dreptul la o contestație privitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil referitoare la măsurile disciplinare dispuse de ministrul justiției și decise de Curtea Constituțională printr-o decizie definitivă, fără cale de atac”, afirma atunci Kovesi.

CEDO a stabilit că fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție i-a fost încălcat dreptul de a merge în instanță pentru a se apăra, drept garantat de articolul 6 § 1 din Convenție, scrie site-ul g4media.ro.

Totodată, instanța europeană îi dă dreptate Laurei Codruța Kovesi în privința dreptului la liberă exprimare a opiniilor, pornind de la acuzația fostului ministru al Justiției Tudorel Toader care a notat în raportul care a stat la baza revocării că fosta șefă a DNA și-a încălcat atribuțiile făcând declarații presei.

Curtea a stabilit totodată că dreptul la libertatea de expresie al reclamantei a fost încălcat pe motiv că ea a fost revocată din cauza criticilor pe care le-a făcut în exercitarea funcţiilor sale pe un subiect de interes public, scrie AGERPRES.

Una dintre sarcinile sale în calitate de procuror-şef anticorupţie era de a-şi exprima opinia asupra reformelor legislative susceptibile să aibă consecinţe asupra magistraturii şi asupra independenţei acesteia, precum şi asupra luptei împotriva corupţiei.

Conform CEDO, revocarea prematură a reclamantei a fost contrară chiar scopului menţinerii independenţei judiciare şi ar fi trebuit să aibă un efect de descurajare asupra sa şi asupra altor procurori şi judecători în ceea ce priveşte participarea lor la dezbaterile publice în legătură cu reformele legislative privind magistratura şi independenţa judiciară. 

Site-ul g4media.ro prezintă și documentul cu decizia integrală a CEDO.

UPDATE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că decizia CEDO în cazul Kovesi este "fără precedent", iar CCR are obligaţia de a revizui "de îndată" nu numai decizia referitoare la revocarea fostului procuror-şef al DNA, dar şi orice alte decizii luate "în considerarea unor simple declaraţii, fie ele şi politice".

"CEDO a decis că doamnei Kovesi i-au fost încălcate drepturi fundamentale în urma deciziei CCR de revocare a sa din funcţia de procuror-şef al DNA. Drepturile fundamentale ale omului depăşesc frontiera unui stat. Accesul liber la justiţie şi libertatea de exprimare sunt valori esenţiale pentru o societate democratică. Sfidând toate argumentele pe care le-am invocat la vremea respectivă, inclusiv pe cele care subliniau încălcarea liberului acces la justiţie al doamnei Kovesi, CCR a decis revocarea sa din funcţie la propunerea unui ministru al Justiţiei de foarte tristă amintire. O asemenea decizie a CEDO fără precedent, întrucât vizează chiar autoritatea care este garantul supremaţiei Constituţiei, nu poate rămâne fără consecinţe", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

În opinia sa, credibilitatea CCR este "puternic" zdruncinată. "Credibilitatea CCR, afectată oricum de unele decizii controversate luate în ultimii ani, este acum şi mai puternic zdruncinată. (...) CCR are obligaţia de a revizui de îndată nu numai decizia referitoare la revocarea doamnei Kovesi, dar şi orice alte decizii luate în considerarea unor simple declaraţii, fie ele şi politice", a susţinut Iohannis. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră