Acesta se află în arest preventiv, el fiind acuzat de trafic de influență și efectuarea de activități comerciale incompatibile cu funcția.
Ruxandra Popescu ar fi primit o haină de blană de la Marin Tudorică, în schimbul căreia a dat o hotărâre prin care Consiliul Local Sinaia a fost prejudiciat cu peste 240.000 de euro. Aceleași surse au precizat că prin hotărârea respectivă a fost redus în mod nelegal pentru trei terenuri din stațiune prețul stabilit de Consiliul Local în privința terenurilor din zonă.