Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut miercuri cauza procurorilor, arătând că aceştia nu sunt inamicii societăţii, ci reprezentanţi ai intereselor generale ale acesteia, care îşi desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției.
"A devenit un obicei în România să se dezbată intens statutul procurorului. În aceste discuții se invocă frecvent articolul din Constituție care stabilește că activitatea procurorilor se desfășoară sub autoritatea ministrului justiției. Vreau să fiu foarte clar aici: sintagma din Constituție este «sub autoritatea ministrului justiției», și în niciun caz «în subordinea ministrului justiției»", a afirmat Iohannis, la bilenţul pe 2017 al Ministerului Public.
Şeful statului a susţinut că se face în mod deliberat o confuzie între aceste două sensuri. În opinia sa, prin această confuzie se urmăreşte inducerea ideii unui control mai mare al procurorilor decât cel prevăzut de Constituţie.
"Este doar o încercare de a slăbi independența procurorilor și de a legitima supunerea lor față de voința politicului, fapt inacceptabil", a adăugat Iohannis.
În replică, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a transmis preşedintelui că nimeni nu a spus că procurorii sunt sub controlul său. "Art.132 din Constitutie prevede ca" procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei". Nimeni nu a afirmat ca procurorii isi desfasoara activitatea sub controlul ministrului justitiei !", a scris Toader pe Facebook.
Pe de altă parte, şeful statului a taxat şi grija unora pentru inculpaţi şi condamnaţi penal şi acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societăţii. "Observăm în unele discursuri politice și mediatice o tot mai mare grijă față de soarta unor inculpați și condamnați penal, care sunt evident deranjați că sistemul judiciar își face treaba în ceea ce îi privește, tulburându-le liniștea și afectându-le bunăstarea.Se încearcă în mod fals acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societății", a acuzat Iohannis.
Şeful statului a susţinut că procurorii sunt de aceeași parte a baricadei cu cei care vor aplicarea legii, de cealaltă parte aflându-se "câțiva indivizi certați cu legea, care au tot interesul să decredibilizeze justiția".
"Să fim bine înțeleși: Constituția României nu face nicăieri vorbire despre dreptul la liniște al celor care încalcă legea. Legea Fundamentală prevede explicit că «nimeni nu este mai presus de lege», că «cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări»", a mai spus Iohannis.
Lucru valabil, totuşi, şi pentru procurori. "Din păcate, acum nu se discută despre chestiuni de fond, care pot fi în mod cert îmbunătățite, ci se încearcă intimidarea celor care aplică legea (...) Dacă există erori, ele trebuie corectate cu celeritate. Dacă se fac greșeli, cei responsabili trebuie să fie trași la răspundere, iar acolo unde se constată abuzuri, sancțiunile trebuie aplicate urgent și cu severitate.
Cea mai bună apărare împotriva oricăror încercări de denigrare a unei profesii este asigurarea unui standard înalt de etică și profesionalism și rezolvarea eficientă a acelor probleme punctuale care sunt inevitabile în orice domeniu", a afirmat şeful statului.