A scris după gratii cinci cărţi, dar procurorii spun că nu e de ajuns şi că Ioan Niculae ar trebui să ispăşească cel puţin zece luni de închisoare pentru ca procedura să fie îndeplinită. Cărțile scrise de Ioan Niculae sunt din domeniul agriculturii și chimiei, sectoare în care a făcut afaceri ce i-au adus milioane de lei în cont. "Bioetanolul, combustibilul viitorului" şi "Valorificarea energetică a biomasei" sunt doar două dintre cărţile pe care omul de afaceri le-a scris după gratii, potrivit Digi 24.
Lucrările au fost evaluate de profesori universitari care au spus că sunt valoroase din punct de vedere ştiinţific. Cu aceste aprecieri, cărţile au ajuns la tipar. Avocat: „Au fost certificate lucrările prin rapoarte şi note ale unor profesori universitari şi profesori emeriţi doctori. De aici rezultă că lucrările au caracter ştiinţific, că sunt utile publicului iar aceste rapoarte, aceste caracterizări ale lucrărilor au fost făcute de specialişti în domeniile respective”.
Ioan Niculae a fost condamnat, la inceputul lunii aprilie, la doi ani şi jumătate de închisoare în dosarul Mită pentru PSD în care a fost găsit vinovat pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Mircea Geoană pentru prezidenţiale.