Insula Belina și Brațul Pavel intră de astăzi în patrimoniul statului român – a anunțat premierul Ludovic Orban, în această după amiază, la începutul celei de-a doua ședințe de guvern din această săptămână.
Apele Române au semnat protocolul de preluare a celor două obiective, ceea ce anulează contractele de închiriere încheiate de fostul proprietar, Consiliul Județean Teleorman, cu firma TEL DRUM, informează RADOR.
Această companie face obiectul unui dosar instrumentat de DNA în care este urmărit penal fostul lider social-democrat Liviu Dragnea pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri.
Aceasta este unul dintre dosarele care au stagnat pe perioada stării de urgență, cauzate de pandemia de COVID-19, iar acum procurorii caută variante pentru a urgenta soluționarea cauzei.