Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a trecut de Senat în septembrie 2015.
Potrivit modificărilor adoptate de Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, persoanele care în ultimii doi ani de dinaintea naşterii copilului au obţinut venituri impozabile timp de minimum 12 luni vor beneficia de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau, în cazul copilului cu dizabilități, de până la trei ani.
În ceea ce priveşte indemnizaţia lunară, aceasta va avea în continuare un cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni.
"Indemnizaţia lunară (...) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani, şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată", prevede iniţiativa legislativă adoptată de Camera Deputaţilor.
Proiectul de lege ar urma să se aplice începând din data de 1 iulie (după creşterea, la 1 mai, a salariului minim de la 1.050 la 1.250 de lei), ceea ce înseamnă că indemnizaţia va avea un cuantum minim de 1.062,5 lei.
Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui proiect.