Starea de urgenţă a încurcat socotelile spărgătorilor de locuinţe şi hoţilor de buzunare. Îşi găsesc cu greu ţintele pentru că oamenii nu prea mai pleacă de acasă şi când o fac e numai pentru perioade scurte. Aşa că aceștia s-au reprofilat. Operează în pieţe în intervalul cel mai aglomerat, relatează stiri.tvr.ro.
Tramvaiele, autobuzele și troleibuzele s-au golit de călători în aceasată perioadă a stării de urgență și hoții din buzunare au migrat spre alte zone. Cele alese au fost piețele și spațiile comerciale aglomerate.
În Piața Obor din Capitală, aglomerația de la sfârșitul săptămânii a fost bucuria hoților.
Unul dintre infractorii reținuți în urmă cu o zi a spus chiar că pe cartea lui de muncă scrie "hoț", așa că el a mers, de fapt, la serviciu.
Polițiștii nu s-au lăsat impresionați. Pentru că ei chiar erau la lucru.
Polițiștii trebuie să intervină ca la carte. Altfel, infractorul ar putea motiva că, de fapt, el este un cetățean model, care vrea să returneze un obiect găsit.
Iar odată prinși, răufăcătorii nu se sperie ușor, spun oamenii legii.
Polițiștii au sfaturi și pentru cei care pleacă de acasă pentru câteva ore.
Victimele predilecte sunt persoanele în vârstă. Polițiștii le atrag atenția acestora ca atunci când ies la cumpărături să fie atenți la cei care se oferă să-i ajute sau care încearcă să intre cu ei în casă sub diverse pretexte.