Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 23 septembrie-24 octombrie 2020 sesiune de examen pentru obținerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în rezidențiat respectiv în cea de a doua specialitate până la data de 31 decembrie 2020, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidențiatului, cu modificările și completările ulterioare.
713 rezidenți din toate specialitățile programați la susținerea examenului de medic specialist în luna martie au rămas șomeri după anularea concursului de către angajatele Ministerului Sănătății de la Resurse Umane, Gabriela Angheloiu și Violeta Sburlea.
Timp de șase luni în care deși nu avem suficienți medici specialiști, ministerul nu a organizat din cauza pandemiei decât examenul de primariat deși acolo participau medici care deja puteau profesa, scrie curentul.info.
Cu mare greutate, ministerul a decis să organizeze examenul de medic specialist începând cu 23 septembrie iar în publicația privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist, medic dentist specialist şi farmacist specialist, din sesiunea 23 septembrie 2020, care vizează 2.710 de candidaţi, se stabilește că „listele definitive ale candidaţilor admişi pe specialităţi şi centre universitare, clinicile de desfăşurare a examenelor, preşedinţii comisiilor de examen, data şi ora de prezentare a candidaţilor pentru susţinerea examenului, se vor afişa pe site-ul www.ms.ro, la rubrica Specialiști/ Concursuri/ Examene și concursuri naționale, la data de 21 septembrie 2020.”
Ziua de 21 septembrie a trecut și până la ora publicării acestui material listele candidaților admiși nu s-au afișat.
Tinerii care urmează să dea exemenul de medic specialist miercuri stau cu băgăjelul făcut și tot reîncarcă pagina ministerului să vadă unde vor susține concursul: la București, la Craiova, la Iași sau la Timișoara.
UPDATE 22.09.2020 ora 9.00. A fost afişată lista candidaților admiși cu mențiunea că „Data, ora și locul de prezentare la examen se vor afisa ulterior.” FABULOS!