Șeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui, sfătuieşte persoanele care au simptome ale bolii, asemănătoare cu cele ale gripei sezoniere la care se adaugă diareea, senzația de vomă și febra mare, să meargă direct la secțiile de boli infecțioase, și nu la unitățile de primire a urgențelor, pentru a nu răspândi virusul, scrie stiri.tvr.ro
Totodată. Ministerul Afacerilor Externe recomandă amânarea călătoriilor în Ucraina dacă situația nu impune o urgență.
În Dâmboviţa, au fost înregistrate trei noi cazuri de gripă AH1N1. Acestea se adaugă la celelalte două cazuri de gripă porcină depistate în judeţ acum două zile.Trei dintre pacienţi sunt adulţi, iar unul este un copil de aproape 3 ani. Medicii precizează că toţi pacienţii provin din mediul rural şi nu sunt vaccinaţi.
Conform Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, săptămâna trecută, în Dâmboviţa, au fost diagnosticate 1.100 de persoane cu infecţii acute ale căilor respiratorii.
Pentru protecţie, medicii recomandă să evităm zonele aglomerate, să folosim batiste de hârtie şi să ne spălăm des pe mâini. Categoriile de risc la îmbolnăvire cu gripa porcină sunt copiii și bătrânii.