Sanitas cere introducerea în Ordonanţa 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ - 23.000 de persoane, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică - 1.800 de oameni şi a celor din creşe şi grădiniţe, aproximativ 1.500 de persoane.
Sanitas solicită reducerea diferenţelor salariale de până la 800 de lei, între asistenţii medicali absolvenţi ai şcolilor postliceale sanitare şi cei cu studii superioare, ambele categorii având aceeaşi profesie, având aceeaşi fişă a posturilor şi aceleaşi atribuţii.
"De asemenea, Sanitas mai solicită și reducerea diferenţelor de salarizare de până la 1.200 de lei, între spitalele clinice şi neclinice şi trecerea asistenţilor din asistența socială pe grila din sistemul neclinic.
"Dar cea mai stringentă solicitare vizează acceptarea plăţii sporurilor la nivelul anului 2016, şi nu 2009, pentru personalul care are acest drept. Cerem adoptarea de urgenţă a revendicărilor noastre, altfel în 31 octombrie va fi grevă generală în sănătate. În plus, susţinem orice acţiune a pacienţilor care atenţionează cu privire la lipsa medicamentelor", a adăugat vicepreşedintele Sanitas, citat de News.ro.
În comunicatul Federației Sanitas se precizează : Este timpul sa ne cerem drepturile! Este timpul să spunem STOP umilinței cadrelor medicale!
Nu ne-am dorit să ajungem aici! Însă am ajuns în situația să nu mai putem profesa. Am ajuns în situația în care să trimitem pacienții să își cumpere tratamentul și materialele sanitare din afara spitalelor.
Am ajuns să ne îngropăm colegii morți la datorie din cauza epuizării fizice. Am ajuns umiliți de nițte guvernanti cărora nu le pasă ce se întâmplă cu populația acestei țări. Însa NE-A AJUNS!
Marius Sepi avertizează că deja au fost adunate 68.700 de semnături pentru greva generală, prgramată în data de din 31 octombrie.