Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat miercuri Comandamentul de primavără, în cadrul căruia au fost stabilite mai multe măsuri urgente, unele dintre ele vizând în special Centrul Istoric.
"Vom implementa în maxim două săptămâni un nou regulament pentru Centrul Vechi, trebuie reparate toate străzile, toate aleile, curățenia să fie exemplară. Am trimis ieri colegii mei fotografi, am așa un teanc de fotografii care nu ne fac cinste și sunt sute de mii de turiști care vin anual în Centrul Vechi. Este o rușine, nu este posibil așa ceva. În Centrul Vechi ziua în amiaza-mare saci de gunoi? Cum se poate așa ceva? Avem firme de salubrizare care au contract să lucreze, au un desfășurător. Nu declarăm de fapt cantitatea reală de gunoi menajer, ca să nu plătim mai mult, și aruncăm sacii pe unde putem. Nu se poate așa ceva, amenzile vor fi drastice. Din punctul de vedere al primăriei, ne vom implica maxim și vom sprijini această zona, dar vrem responsabilitate și din partea comercianților din zonă", a spus primarul general, conform hotnews.ro.
Cât privește clădirile emblematice, primarul general a declarat că va avea toleranță zero, ca acestea să arate în continuare ca după război. Primarul spune că acordă proprietarilor tot sprijinul necesar, iar dacă aceștia nu se conformează, amenzile vor fi drastice.
“Este un apel pe care îl fac pentru ultima oară. Dacă nu se înțelege, vom face tot ceea ce fac toți europenii civilizați: amenzi drastice. Nu putem sta la nesfârșit cu aceste clădiri în această situație, în condițiile în care noi oferim tot sprijinul. Proprietarii și administratorii vor fi notificați și, dacă nu respectă legea, sancționați ”, a spus edilul.
Alte măsuri anunţate în cadrul comandamentului sunt asfaltarea gropilor din oraș în regim de urgență, asigurarea locurilor de joacă pentru copii şi verificări și sancțiuni pentru cei care aruncă deșeuri pe terenurile virane.