Gabriel Berca, fost senator, ministru, secretar general al Guvernului și consilier prezidențial a fost condamnat astăzi de Curtea de Apel Bacău la trei ani de închisoare cu executare pentru infracțiunea continuată de trafic de influență. Instanţa a decis în privința fostului demnitar confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul în lei la data efectuării plății, menținând în același timp sechestrul asigurator pe bunurile din proprietatea inculpatului corespunzător sumei respective, dar și măsura controlului judiciar.
Inculpat în același dosar și sub aceeași acuzație, fostul deputat Mihai Banu a primit din partea instanței o pedeapsă constând în trei ani și jumătate de închisoare, confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul în lei, menținerea măsurilor asiguratorii de sechestru în cuantumul sumei propuse pentru confiscare și a controlului judiciar.
Gabriel Berca și Mihai Banu mai au de plătit și câte 2.500 de lei cheltuieli de judecată. Cei doi, trimiși în judecată în august 2015, au stat în arest preventiv și la domiciliu timp de aproape cinci luni, perioadă ce ar urma să fie dedusă din pedeapsa dată de instanță. Avocații celor doi foști demnitari au declarat pentru agerpres.ro că vor înainta Apel la decizia instanței Curții de Apel Bacău, în următoarele zece zile, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
De ce a fost acuzat Gabriel Berca
Potrivit rechizitoriului DNA, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins și primit, în perioada aprilie 2010- ianuarie 2012, de la omul de afaceri băcăuan Viorel Rusu suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator și președinte al PDL Bacău, să intervină pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către primăria comunei băcăuane Ardeoani. Banii ar fi fost necesari pentru achitarea unor lucrări de construcții, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate chiar de firma omului de afaceri denunțător în respectivul dosar.
Procurorii au mai susținut că, în aceeași perioadă și în același scop, Mihai Banu a pretins și primit, în mai multe tranșe, tot de la Viorel Rusu, suma de 220.000 euro, bani folosiți atât pentru sine, pentru Gabriel Berca, cât și pentru partidul din care făceau parte. Anchetatorii au reținut faptul că din cei 220.000 euro, la solicitarea lui Mihai Banu, beneficiind de complicitatea fiului său, Lucian Banu, 150.000 lei au fost remiși de către omul de afaceri sub pretextul achiziționării unui teren de la o persoană indicată de acesta.
În baza rechizitoriului, procurorul a insistat în ultima ședință de judecată asupra faptului că toate declarațiile de la urmărirea penală sunt cele adevărate, a cerut pedepse cu închisoarea și confiscarea sumelor primite de inculpați, iar avocații au solicitat achitarea. Apărătorii și-au fundamentat cererea nu doar prin schimbarea ori nuanțarea declarațiilor acuzatoare de către martori în timpul procesului, dar și pe imaginea publică a denunțătorului. Concret, avocații au pus accentul atât pe modul imoral în care a procedat Viorel Rusu, făcând denunțurile mult după ce beneficiase de numeroase contracte de finanțare din partea autorităților locale, dar și pe faptul că denunțătorul este, la rândul lui, cercetat penal. Apărătorii au cerut instanței ca toate declarațiile lui Viorel Rusu "contradictorii uneori, să fie privite cu rezervă".