Două persoane au fost rănite şi zeci de elevi şi de cadre didactice au fost evacuaţi în urma unei explozii care s-a produs, miercuri dimineaţă, la şcoala din localitatea mureşeană Voiniceni, potrivit agerpres.ro.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, răniţii sunt un elev de 14 ani, care a suferit arsuri de gradul I la nivelul feţei şi o îngrijitoare, cu arsuri de gradul doi, tot în zona feţei.
Aproximativ 70 de elevi şi şapte dascăli au fost evacuaţi din unitatea de învăţământ.
"Se intervine cu două autospeciale şi un echipaj CBRN", au menţionat reprezentanţi ai ISU.
Explozia a avut loc după ce femeia de serviciu a aruncat un chibrit aprins în soba de teracotă, deşi copiii au reclamat că se simţea miros de gaz metan în sală, susţine conducerea instituţiei.
"Copiii din clasă au simţit miros de gaz, au mers să anunţe la cancelarie. Femeia de serviciu era pe coridor, copiii au ieşit afară, dar unul a rămas lângă ea. Atunci femeia a aprins chibritul, atunci s-a produs o flacără. Nu cred să fi fost scăpări de gaze, instalaţia a fost verificată în luna mai. Mă gândesc că cineva a umblat la robinet. Elevii din acea sală de clasă au ieşit şi i-au spus unui elev de clasa a VIII-a, care a anunţat profesorii. În acest interval, femeia de serviciu s-a dus cu un chibrit să verifice. Încălzirea nu funcţionează încă în şcoală", a declarat presei directoarea şcolii, Minerva Bordeanu.
Comandant de Detaşament în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, locotenentul Mihai Gagyi a arătat că în urma exploziei, o femeie de 49 de ani a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei şi un copil de 14 ani are arsuri de gradul I, ambele victime fiind preluate de echipaje de urgenţă şi transportate la UPU SMURD Târgu Mureş.