Anchetatorii vor să afle cum şi când s-a rupt antena transmiţătorului montat pe avion şi care ar fi putut duce la identificare mai rapidă a epavei avionului medical. Experţii independeţi care au analizat fiecare detaliu al prăbuşirii avionului medical au descopert că antena trasmiţătorului era ruptă dinainte, nu a fost găsită la locul accidentului. În urma tragediei, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion şi-au pierdut viaţa. Copilotul şi patru medici aflaţi la bord au supravieţuit. Aeonava a fost intificată de un pădurar la aproape şase ore de la prăbuşire.
În 20 ianuarie 2014, o aeronavă de tip BN2, în care se afla echipaj medical, a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 metri altitudine, în Munţii Apuseni, la graniţa dintre Cluj şi Alba. La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, studenta Aurelia Ion de 23 de ani şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu. Studenta Aurelia Ion şi pilotul Adrian Iovan au decedat, ceilalţi pasageri fiind răniţi.
Echipajul medical trebuia să ajungă la Oradea pentru o prelevare de organe. Epava avionului şi victimele au fost găsite de localnici, după o căutare de aproximativ cinci ore. Din declaraţiile medicului Radu Zamfir, aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime şi a pierdut un motor.