Examenul de rezidenţiat de anul acesta se amână pentru data de 8 decembrie, a anunţat, vineri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată de AGERPRES.
Examenul ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie.
"Ne aflăm într-o situaţie fără precedent. Pentru prima oară, concursul de rezidenţiat este în pericol de a nu se mai desfăşura, iar 5.684 de absolvenţi ai promoţiei 2019 în medicină, medicină dentară şi farmacie riscă să nu poată continua pregătirea într-o specialitate. Conform Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, Ministerul Sănătăţii organizează concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiat pe locuri şi pe posturi, în sesiune unică, în trimestrul IV al fiecărui an, iar conform calendarului stabilit anul trecut în data de 17 noiembrie 2019 trebuia să se desfăşoare sesiunea din anul acesta. Ministerul Sănătăţii organizează această admitere în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, care presupune elaborarea a şapte ordine de ministru, trei dintre acestea fiind comune. (...) Ministerul Sănătăţii a întocmit toate actele necesare, dar având în vedere ca la Ministerul Educaţiei Naţionale nu a fost numit un ministru sau un ministru interimar, suntem în imposibilitatea de a emite aceste acte normative şi prin urmare de a susţine acest concurs la data de 17 noiembrie 2019", a declarat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Sănătăţii a afirmat că situaţia ar fi putut fi evitată, iar "jocurile politice" nu trebuie să afecteze sistemul medical din România.
Sorina Pintea a precizat că nu există posibilitatea emiterii unei ordonanţe de urgenţă pentru ca examenul să se desfăşoare.
În acest an, la rezidenţiat vor fi scoase la concurs 4.710 locuri.
Rezidenţiatul va avea loc în data de 8 decembrie 2019 şi se va desfăşura după următorul calendar:
* înscrierea candidaţilor - între 28 octombrie şi 11 noiembrie
* transmiterea de către Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene şi a municipiului Bucureşti a listelor cu candidaţii înscrişi Ministerului Sănătăţii - cel târziu pe 14 noiembrie
* centralizarea listelor de către MS şi defalcarea candidaţilor pe centre universitare - cel târziu 25 noiembrie
* afişarea pe site-ul rezidenţiat.ms.ro a listelor cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii - 27 noiembrie
* sesizarea de către candidaţi a eventualelor erori de redactare - până cel târziu la data de 29 noiembrie
* afişarea pe site-ul rezidenţiat.ms.ro şi pe site-urile facultăţilor de medicină şi farmacie a repartizării candidaţilor pe săli în funcţie de domeniul pentru care s-au înscris - 5 decembrie
* desfăşurarea concursului - 8 decembrie
* alegerea posturilor/ locurilor de către candidaţi în funcţie de punctajul obţinut - 17, 18, 19 decembrie
Semnarea contractelor individuale de muncă cu unităţile sanitare se va face în perioada 6 - 14 ianuarie 2020, iar repartiţia pe clinici de pregătire între 14 - 16 ianuarie 2020.
La fel ca în anii trecuţi, concursul se va desfăşura în şase centre universitare - Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore.
UPDATE
Premierul Viorica Dăncilă spune că prin refuzul de a aplica decizia CCR şi a numi un ministru interimar la Educaţie, preşedintele Klaus Iohannis "periclitează o generaţie întreagă de tineri medici, care nu vor putea susţine la timp examenul de rezidenţiat".
"A mai trecut o zi de încălcare a Constituţiei de către preşedintele României. Prin refuzul de a aplica decizia CCR şi a numi un ministru interimar la Educaţie, Klaus Iohannis periclitează o generaţie întreagă de tineri medici care nu vor putea susţine la timp examenul de rezidenţiat fără un ordin de ministru. Preşedintele Iohannis ignoră nevoia pe care o are România de medici şi servicii medicale de calitate şi blochează cu bună ştiinţă accesul a mii de tineri absolvenţi la sistemul medical", a scris Dăncilă, vineri, pe Facebook.
Premierul îşi încheie postarea întrebându-l pe preşedinte: "Domnule Klaus Iohannis, când puneţi în aplicare decizia Curţii Constituţionale?".