„Andrei, te vom salva!“, „Trebuie să vorbim neîncetat cu el, trebuie să-l ţinem treaz!“, „Andrei, fii tare!“.Vocea comandantului Dorin Oltean răsuna- printre lacrimile şi disperarea părinţilor- în curtea casei din Sinteşti-Ilfov. Era prin anul 2007.O ţară întreagă a vibrat atunci când Andrei, un copil în vârstă de un an şi jumătate a fost scos la suprafaţă dintr-un puţ adânc de 10 metri. Au fost peste şase ore de coşmar. Ore în care inima oricărui om din această ţară a bătut ceas de ceas, minut de minut şi secundă de secundă alături de inima lui Andrei. Tensiune, lacrimi, disperare. „Oare l-o salva?“, „O să-l mai vedem crescând?“, „Ce nenorocire!“ spuneau, şuşotind, oamenii adunaţi. Live-urile jurnaliştilor se transmiteau aproape fără încetare. Multe întrebări, puţine răspunsuri...
Când l-am revăzut, iată, după aproape nouă ani, pe comandantul Dorin Oltean- acum inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş - am revăzut instant acel episod. Mi-am amintit- căci la ambele am fost şi eu prezentă în calitate de jurnalist- şi de incendiul de la Maternitatea Giuleşti (2010), operaţiunea de salvare fiind condusă tot de comandantul Oltean. Atunci, a fost prima data - ne povesteşte interlocutorul nostru, cand s-a lucrat în sistem total integrat. Tot atunci, tinând cont de complexitatea situaţiei, deşi încă nu era conceput s-a lucrat ca şi cum ar fi existat un Plan Roşu de Intervenţie. Amintindu-ne şi povestind despre situatiile cu pricina, mi-au apărut în minte frânturi din timpul salvării bebeluşilor. Toată nebunia, ţipetele mămicilor, ale rudelor disperate să ştie ce s-a întâmplat cu micuţii lor, prinşi înăuntru. Am revăzut parcă întreaga desfăşurare de forţe şi pe aceşti oameni, cu căşti şi costume de protecţie, salvatori anonimi, care încercau din răsputeri să salveze, şi purtau în mâini o pălmuţa de om în care bătea încă viaţa.
Misiunile care i-au marcat viaţa comandantului Oltean
Privindu-l aşezat pe scaunul din biroul său, am derulat în minte anii şi, preţ de câteva momente l-am avut în faţă pe acel Dorin Oltean pe care îl întâlneam la intervenţii. Calm, dar prompt. Sigur pe deciziile luate. Scurt la vorbă, dar pus pe fapte. Autoritar în misiuni, dar mereu alături de oamenii pe care îi coordona. Mirosind a fum, cu faţa transpirată şi cu hainele murdare după intervenţii. Avându-l faţă în faţă pe cel pe care l-am admirat atunci pentru felul în care a decis să ia hotărârile - cu un calm, dar în acelaşi timp cu o hotărâre de neclintit- am derulat, alături de comandantul Oltean firul evenimentelor care i-au marcat într-un fel viaţa. Deşi au trecut anii, Dorin Oltean şi-a păstrat acea calmitate, dar în acelaşi timp vorba spusă clar. Răspicat. Profesionist. Vorba aceea care nu lasă loc de dus-intors.
În 2011, a venit la conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Mureş
În 2011, când a venit în fruntea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, a schimbat puţin macazul. A lăsat, în urmă, perioada nebună- când indiferent de oră sau zi trecea realmente, la propriu, prin foc, alături de echipa sa. Între 2005-2011 a fost comandantul Grupului Special de Salvatori, perioadă despre care spune că a avut cele mai multe satisfacţii.
„Am avut privilegiul şi sansa să îmi desfăşor activitatea într-un colectiv de oameni extraordinari. Aici pot să spun că, cele mai multe satisfacţii le-am avut în perioada în care am fost comandantul Grupului Special de Salvatori, între 2005-2011când împreună cu acea echipă de profesionişti extraordinară am avut foarte, foarte multe interventii. Nu puţine au fost reuşitele cu salvări de vieţi. Sunt onorat şi mândru că fac parte din tagma acestor oameni deosebiţi care sunt colegii mei şi anume pompierii, pompierii militari şi sunt convins ca şi în continuare vom face ceea ce depinde de noi să salvam vieţi“, îşi începe povestea comnadantul Oltean.
Meseria de pompier, RAIUL, DAR ŞI INFERNUL
Dăm timpul înapoi şi revenim la ceea ce înseamnă meseria de pompier, acea meserie care i-a adus cele mai multe satisfacţii interlocutorului meu. Prin ea a cunoscut Raiul- atunci când orice misiune se termina cu un final fericit, dar şi Infernul, ori de câte ori ceva nu decurgea conforma planului. Atunci când nu reuşea să salveze o viaţă sau pierdea un camarad. „Munca de pompier este o muncă nobilă. Este o muncă venită în sprijinul cetăţeanului. Noi, ca pompieri salvatori, suntem nişte oameni care trăim de pe urma dumneavoastră, din banii cetăţenilor. Trebuie să oferim servicii de calitate. Sigur că de fiecare dată când ne deplasăm la o intervenţie ne dorim cu tot dinadinsul să facem tot ce depinde de noi pentru a salva vieţi omeneşti, pentru a salva bunurile materiale ale persoanelor“.
Îl întreb care este cheia sucesului în meseria aceasta. Îmi răspunde prompt, fără să mai stea vreo secundă pe gânduri. „De fapt, cheia succesului stă în echipă, în munca în echipă. Un angrenaj funcţionează foarte bine dacă fiecare îşi face treaba“, mărturiseşte franc comandantul Oltean. Îl rog să-mi explice cum funcţionează tot acest mecanism: din momentul în care s-a primit apelul de urgenţă până la sosirea la locul intervenţiei.
„Din momentul în care s-a primit apelul până la sosirea la locul intervenţiei noi putem să intrăm in posesia unor informaţii prin intermediul dispeceratului pentru a avea o imagine de ansamblu asupra a ceea ce găsim la locul intervenţiei. Sigur că în mintea noastră apar tot felul de variante, dar o dată ajunşi la locul intervenţiei, după executatrea recunoaşterii, intrând în posesia informaţiilor de la locul intervenţiei se iau anumite hotărâri. Rezultatul acţiunii depinde de decizia luată.Trebuie să fii foarte calm, să iei în calcul toate elementele, toate riscurile. Eşti singurul om care trebuie să ia cea mai bună deciziei care ulterior poate fi contestată sau pusă la îndoială de 10, 20 sau 30 de specialişti care au la îndemână ore, zile, săptămâni, luni pentru a lua la disecat această decizie.
Şi, mă bucur că deciziile pe care le am luat se pare ca au fost niste decizii înţelepte, hotărâri care au avut ca rezultat salvarea unor vieţi“, povesteşte calm comnadantul Oltean. Îmi repetă şi mă roagă să nu vorbesc prea mult despre el. Spune clar că, în meseria asta, fără echipă, nu se poate nimic. Nu există nimic. Mai spune, cu înţelepciunea omului care a văzut şi cunoaşte multe, că aici, orgoliile nu îşi au sub nicio formă locul. Comandantul Oltean a trăit cât alţi oameni în zece vieţi. A avut parte de bucurii nemărginite atunci când totul era pus la adăpost, iar oamenii şi bunurile lor salvate.
Nicio intervenţie nu este perfectă, nicio intervenţie nu este identică cu una avută anterior
Anii de experienţă şi multele operaţiuni la care a participat l-au făcut însă să guste şi din cupa amară a unor interventii mai puţin reuşite. Cu ochii profesionistului care găseşte mereu resurse de a se ridica, recunoaşte că a învăţat să vadă mereu, atât din cele bune, cât şi din cele rele, partea plină a paharului. ,„Nicio interventie nu este perfectă, nicio intervenţie nu este identică cu una avută anterior. Fiecare intervenţie are particularităţile ei. Sigur că, după fiecare intervenţie mai deosebita se face o evaluare a acesteia, evaluare în care trebuie spuse aspectele pozitive, dar şi unele probleme care au fost identificare în timpul intervenţiei. Pe baza acestor analize trebuie să învăţăm ca pe viitor să încercăm să înlăturam acele nereguli constatate la intervenţie. Nu cred că este bine să ne plafonăm şi trebuie să evoluam“.
Mărturiseşte că îi lipsesc foarte mult intervenţiile de la Bucureşti. La cele mai importante participa personal. Îi lipseşte acea adrenalină care-l făcea să-şi dorească să facă mai mult pentru oameni. Deciziile luate la cald, sub presiune maximă, atunci când toata lumea aşteaptă să fii salvatorul absolut. Să-ţi asumi hotărâri, să reuşesti când nimeni nu mai crede că se poate. Să-ţi mobilizezi oamenii şi să afişezi optimismul atunci când nici macar tu nu mai crezi. Dar, asta nu trebuie să se vada niciodată. Batalia ar fi din start pierdută. Comandantul Oltean nu regreta însă, nicio clipă, hotărârea luată de a veni la conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa Mureş. S-a intors, practic, acasă, cu cei 23 de ani de experienţă acumulaţi. S-a intors acolo de unde a plecat spre aventura vieţii lui...
În cautarea timpului pierdut... din nou acasa...
La Bucureşti, ne spune comandantul Oltean, media intervenţiilor pe o zi de 24 de ore era undeva de 180. ,,Deşi judeţul Mureş este pe locul al doilea după Inspectoratul de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, având în vedere că, în anul 2015 am avut 18.747 de intervenţii, îmi lipseşte Bucureştiul, îmi lipsesc intervenţiile de acolo, dar decizia pe care am luat-o a fost o decizie înţeleaptă. Consider că a venit timpul ca să dau şi eu comunităţii din acest judeţ, să dau Cezarului ce-i al Cezarului. M-am născut în acest judeţ, am fost iniţiat pentru această muncă, făcând stagiul militar la pompieri, în această unitate, şi consider că a venit timpul, ca toata experienţa acumulată timp de 23 de ani în Bucureşti să o aduc şi ca o mulţumire pentru comunitatea care m-a redat. Să încerc să fac tot ce depinde de mine pentru a salva cât mai multe vieţi oamenesti şi bunurile acestora“, povesteşte interlocutorul nostru.
Comandantul Oltean, naş pentru băiatul căruia i-a redat viaţa
Ne intoarcem la băieţelul pe care l-a salvat acum nouă ani. Pe Andrei. Cel căruia i-a dăruit a doua viaţă. Dintr-o dată se emoţionează. Ochii aţintiţi în calculator, acolo unde derulează, arătându-mi câteva fotografii din timpul intervenţiei de la Sinteşti, îi tradeaza emoţia puternică. „Sunt şi situaţii în care sufleteşte suntem legaţi de victimele pe care le-am salvat. Un exemplu în acest sens ar fi Andrei de la Sinteşti cu care am rămas în relaţii foarte bune, pentru care am ramas un naş, pentru care ori de câte ori am posibilitatea să ne revedem este un moment de bucurie. Sunt sigur că şi colegii mei gândesc la fel: este important să salvezi persoanele şi nu neaparat să ne facem o imagine“.
În acelaşi timp recunoaste că, oricât de puternic ai fi, eşti om. Un om cu zile şi nopţi nedormite în care gândurile de după fiecare misiune te năvălesc şi îţi invadează mintea. Ore de tăcere în care te apasă gândul dacă ai procedat sau nu corect. Dacă puteai să faci mai mult pentru cineva. Dacă ai greşit cu ceva. Dar, oricât de greu ar fi, gândurile se ascund acolo într-o cămăruţă, când îţi sună telefonul, iar colegii te anunţă că eşti chemat la o altă misiune. Să ştii că, acolo, undeva cineva are nevoie de tine.
Nu suntem perfecţi, suntem oameni şi suferim şi noi
„Suntem oameni şi noi, avem şi noi sentimente. Nu suntem perfecţi, nu suntem nişte maşini şi suferim şi noi alături de cetăţeni, ori de câte ori, sub ochii noştri se stinge o persoană. Suferim si noi, ori de cate ori, nu ajungem la timp şi sunt zile, nopţi nedormite în care îţi trec prin minte tot felul de situaţii, tot felul de ipoteze, tot felul de idei. Te gândeşti şi îţi pui tot felul de intrebaăi: oare nu se putea face mai mult? Oare nu se putea anunţa mai repede? Oare pe timpul deplasării participanţii la trafic nu puteau să fie mai indulgenţi cu noi“, povesteşte calm comandantul Oltean.
Despre sistemul intervenţiilor Situaţiilor de Urgenţă- ţinând cont şi de episodul tragediei de Colectiv, atunci când pompierii au fost şi lăudaţi, dar şi criticaţi- interlocutorul nostru mărturiseşte: ,„nu este perfect, dar este important să realizam că este un un sistem integrat, un sistem care ne permite să intervenim într-un timp relativ scurt la capacitate mare“. Spune însă că cea mai mare mulţumire este încrederea oamenilor de care pompierii se bucură. „Este gura noastră de oxigen“, susţine, vizibil emoţionat, comandantul Dorin Oltean.
Maternitatea Giuleşti, infernul în care au murit şase bebeluşi
Povestea tristă de la Maternitatea Giuleşti a început în seara zilei de 16 august 2010
Povestea tristă de la Maternitatea Giuleşti a început în seara zilei de 16 august 2010, când un incendiu a cuprins salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi din cadrul Secţiei de Neonatologie a spitalului. Atunci au fost duşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit chiar în incendiu. Două perechi de gemeni - doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă - şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii de la Spitalul "Grigore Alexandrescu“. În acea zi fatală, o instalaţie electrică improvizată a luat foc la Maternitatea Giuleşti. Dorin Oltean era la acea vreme comandantul Grupului Special de Salvatori- I.S.U. “Dealul Spirii” Bucureşti.
„La sosirea la locul intervenţiei maternitatea arăta precum un câmp de luptă. Am luat măsuri de întrerupere a energiei electrice, a gazelor naturale, în paralel cu măsurile de căutare şi salvare. Cu ajutorul colegilor de la intervenţie s-a reuşit scoaterea nou-născuţilor prematuri din salonul de terapie intensivă, aceştia fiind predaţi personalului medical, iar la etajul unu s-a improvizat un punct medical avansat, unde s-a început resuscitarea nou-născuţilor care intraseră în stop“, mărturiseşte comandantul Oltean, retrăind parcă acele momente sufocante.
Ne explică faptul că, din cauza temperaturilor ridicate, precum şi a fumului dens, vizibilitatea era foarte redusă. „Nici lanternele nu se puteau vedea la o distanţă de 10-15 cm, ceea ce a făcut ca identificarea acelor incubatoare să se facă pe pipăite. Pentru ca nou-născuţii să nu fie scăpaţi din mână, în condiţiile în care greutatea lor era de un kilogram şi jumătate, colegii şi-au dat jos mănuşile”.Pe toată durata operaţiunii s-a lucrat în regim total integrat. Mai exact, pompierii, echipajele SMURD, cât şi echipaje de pe Ambulanţă împreună cu colegii de la Poliţia Rutieră au fost într-o continuă colaborare. Toate echipajele care se deplasau la şi de la locul incendiului au fost însoţite de antemergători.
Sinteşti, locul în care Andrei s-a născut a doua oară
O altă misiune care l-a marcat profesional, dar care i-a bucurat cel mai mult sufletul a fost cea de la Sinteşti, din 2007, atunci cand Andrei, un copil de un an şi jumătate a căzut într-un puţ de 24 de cm, adânc de 10 metri. „Momentul în care am simţit mânuţa copilului care aştepta parcă de o veşnicie o mână care să-i salveze viaţa cred că este unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. Operaţiunea a durat şase ore. După şase ore de muncă am reuşit să ies parcă din măruntaiele pământului cu un copil în braţe, lucru pe care nici cei mai optimişti colegi nu l-ar fi crezut. Copilul plângea, de vorbit nu prea vorbea, dar era conştient. După scoaterea lui din puţ, la predarea în ambulanţă, acesta nu mai vroia să mă lase, din braţe.”
Ca să îl ţină în viaţă şi să ajungă la el a fost nevoie de oxigen, de defrişarea mai multor copaci, de două excavatoare, dar şi de munca pompierilor, alpiniştilor, scafandrilor, a jandarmilor, dar şi a altor forţe de intervenţie.
„În anul 2007, într-o seară de vară, în jurul orei 21.00 am fost anunţat de dispecerat că în comuna Sinteşti, un copil de un an jumate a căzut într-un puţ. Întrucât cu o seară înainte în aceeaşi comună o persoană de sex feminin de 54 de ani a fost salvată de către mine şi colegii din cadrul Detaşamentului Special am crezut la început că este o glumă. M-am echipat însă şi am început deplasarea spre Sinteşti. În drumul spre locul intervenţiei, am comunicat colegilor ca să ia măsuri pentru asigurarea alimentării cu oxigen a băiatului. Şi tot pe drum, am solicitat primarului un excavator tocmai pentru a nu pierde timp odată ajunşi acolo. La sosirea la locul intervenţiei am constatat că un copil de un an şi jumătate era căzut într-un puţ cu diametrul de 24 de cm, la o adâncime de aproximativ 10 metri”, povesteşte inspectorul şef.
Primul pas: pompierii s-au asigurat că micuţul are oxigen pentru a putea respira. Asigurarea oxigenului s-a făcut cu un dispozitiv- SADAC- o altă problemă reprezentând-o faptul că furtunul cu oxigen trebuia sa ajungă la maxim 30-40 de cm de capul copilului pentru a nu intra in hipotermie. Apoi au fost nevoiţi să defrişeze copaci şi să înlăture un gard, pentru a putea săpa groapa adâncă de 10 metri.
„Până la sosirea utilajului împreună cu colegii s-au luat măsuri de săpare a unei gropi paralele cu puţul respectiv. În paralel, am solicitat un al doilea excavator mai performant. Cu primul excavator am reuşit să ajungem la aproximativ 4 metri şi jumătate. Cu cel de-al doilea excavator am reuşit să ajungem la o adâncime de aproximativ 6 metri şi jumătate. În acel moment am luat decizia de a executa o rampă de aproximativ 2 metri, ceea ce a permis excavatorului să mai coboare şi să sape până la aproximativ 8 metri şi 50 de cm. Groapa avea deja un diametru de aproximativ 5-6 metri. De la această adâncime pământul începea să se surpe, ceea ce m-a determinat ca să iau decizia, ca în continuare săparea să se facă manual cu lopeţile, cazmalele, de către colegii mei. Când am ajuns la adâncimea de 9 metri s-a făcut o fereastră cu ajutorul unui piolet din dotarea alpiniştilor, fereastră făcută în tubul puţului, reuşind astfel să ajung la copil”, explică Dorin Oltean.
Pompierul, salvatorul anonim din spatele costumului de protectie
Vorbim şi despre faptul că, indiferent de complexitatea misiunii, pompierii rămân, de cele mai multe ori, nişte anonimi. Comandantul Oltean spune că aşa şi trebuie să fie, deoarece, susţine domnia-sa, nici el şi nici oamenii săi nu au facut niciodată ceva pentru imaginea lor. „În general salvatorii sunt nişte anonimi şi asa trebuie să rămână. Noi nu facem acest lucru pentru imagine, noi facem acest lucru pentru că asta e meseria noastră. Sunt sute, mii de oameni care au fost salvaţi de colegi de-ai mei şi care nu şi-au cunoscut niciodată salvatorii, eroii aceia anonimi din spatele acelor costume de protecţie şi acelor căşti. Oameni pe care s-ar putea să nu-i cunoşti niciodată...“.
Povestea lui Dorin Oltean merge mai departe...Undeva acolo, fie ca vorbim de Mureş sau Bucureşti, există un strigăt de ajutor care are nevoie de oameni precum Dorin Oltean şi echipa lui. Există un mulţumesc sau un „vă datorez viaţa“ pe care aceşti salvatori anonimi le merită cu prisosinţă. Există un Andrei care s-a născut a doua oară... Undeva, la Sinteşti, în 2007... Există mâna salvatoare a unui pompier care ţine delicat un bebeluş... Povestea continuă...
