Fostul primar al Botoşaniului, urmărit penal pentru abuz în serviciu

28 Sep 2015
Fostul primar al Botoşaniului, urmărit penal pentru abuz în serviciu
Procurori DNA au început urmărirea penală împotriva lui Cătălin Flutur, fostul primar al municipiului Botoşani, pentru abuz în serviciu, prejudiciul estimat fiind de 8.176,87 lei. El este acuzat că, prin încălcarea unei hotărâri a consiliului local, a concesionat o alee pietonală unei firme care moderniza un hotel din localitate.

Astfel, conform unui comunicat al DNA, în ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, la data de 23.09.2009, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Botoșani, Cătălin Flutur a concesionat unei societăți comerciale, până la data de 31.10.2011, o suprafață de 130,01 m.p., teren amplasat în municipiul Botoșani, având destinația de alee pietonală, în scopul organizării șantierului aferent proiectului „Îmbunătățirea produsului turistic prin extinderea și modernizarea hotelului Belvedere”. Aceasta, contrar Hotărârii Consiliului Local Botoșani nr. 197/12.05.2008 de aprobare a documentației Plan urbanistic de detaliu, în care se condiționa amenajarea parcării hotelului fără afectarea aleii pietonale limitrofe.

De asemenea, Cătălin Flutur este acuzat că la data de 18.04.2012 în calitate de reprezentant ai Consiliului Local Botoșani, a concesionat aceleiași societăți comerciale, pe durata existenței construcției, terenul de 130,01 m.p, reprezentând aleea pietonală desființată ilegal în cadrul construcțiilor efectuate aferent proiectului „Îmbunătățirea produsului turistic prin extinderea și modernizarea hotelului Belvedere”.

Ca urmare, fostul primar al Botoşaniului, este acuzat că prin deciziile sale, a afectat interesul cetăţenilor prin desființarea unei căi de acces dintre un bulevard și un cartier, iar ulterior, ale unui liceu, al cărui spațiu (teren de sport) a fost micșorat cu suprafața de teren aferentă construirii unei noi alei pietonale, pe un aliniament paralel cu cel al aleii desființate ilegal.

Prejudiciul în dauna Primăriei municipiului Botoșani este estimat la suma de 8.176,87 lei, reprezentând prețul achitat pentru amenajarea noii alei pietonale. În dosar, sunt cercetate şi alte persoane, mai precizează DNA.

Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră