Zilele trecute, magistratul a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat de mai multe infracțiuni între care trafic de influență, violare a vieții private, instigare la abuz în serviciu, șantaj și dare de mită.
O măsură similară a fost luată și împotriva grfierei, cu care judecătorul Anton ar fi avut o relație intimă, femeia fiind acuzată că l-a informat pe magistrat că este interceptat.
Procurorii anticorupție au inserat mai multe informaţii picante în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe Dan Anton.
În documentul obținut de Adevărul, magistrații notează că judecătorul ieşean ar fi avut o relaţie cu grefiera de la Judecătoria Iași, pe care ar fi părăsit-o pentru a se iubi cu soţia unui alt bărbat.
"Aceste mesaje cuprindeau în esenţă ameninţări formulate de către inculpată la adresa lui Anton Dan, privind o viitoare denunţare a acestuia la Direcţia Naţională Anticorupţie, ca urmare a unor infracţiuni de corupţie săvârşite de către magistrat", se arată în rechizitoriu.
Redăm mai jos câteva dintre mesajele transcrise de procuror şi în rechizitoriu:
"vezi ca am prea multa rabdare su mult bun simt si o fac pe proasta ca sa nu incep razbunarea...la cate faci tu, stii ca pot face multe si stii cum te trezesti din nesimtirea asta. fara psihologie si filosofie..pot face multe pe intelesul tau de mitocan"
"vai vai ce frumos o sa fie cand i sa nu ai unde sa te ascunzi de razbunarea mea"
"cam cum o sa fie razbunarea mea dupa atata timp de suferinta...itu ies tot pe ochi...nimic nu ma mai opreste"
"cum dracu unu cu un caracter de c...t ca tine hotaraste viata oamenilor...imi fac eu timp si ii povestesc stapani si doamneu ce a facut in ultimii sase ani"
"daca vrei divort..proasta mai sunt...auzi au imi puneam inima pe tava si povestea de copaci si crengi can el e un marlanete...itu fac eu divortul".
Acuzațiile din dosar
Dan Anton este acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă, violarea vieţii private, instigare la abuz în serviciu, şantaj şi dare de mită, iar grefiera Mihaela Gabriela Prelipcean este cercetată pentru favorizarea făptuitorului.
În acelaşi dosar, procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar faţă de Mihaela Juravle, procuror în cadrul Parchetului Judecătoriei Darabani, cercetată pentru cumpărare de influenţă şi două infracţiuni de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi faţă de Teodor Haucă, senator PD în perioada 1996-2000, în prezent administrator al unei societăţi comerciale, acuzat de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Tot sub control judiciar sunt cercetaţi şi Marina Moglan, concubina judecătorului Dan Anton (având dublă cetăţenie, română şi moldovenească), pentru complicitate la şantaj, complicitate la dare de mită şi dare de mită, omul de afaceri italian Renato Del Gatto, pentru cumpărare de influenţă, Doina Bădică, consilier la Comisia Economică de Industrii şi Servicii din Senat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, Florin Daniel Zvîncă, poliţist la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca Costeşti, pentru abuz în serviciu, Carmen Gabriela Lupuşoru, medic primar neurologie psihiatrică pediatrică la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola, şi agentul de pază Ion Cătălin Popuşoi pentru luare de mită.
Magistratul Dan Anton este acuzat, între altele, că a promis unui om de afaceri că va interveni la două judecătoare în cazul unui bărbat condamnat pentru contrabandă cu ţigări, dar şi că a instalat un dispozitiv video în apartamentul fostului soţ al concubinei sale, pentru a-l şantaja.
Dan Anton ar fi pus o persoană să-l urmărească şi să-l ameninţe pe fostul soţ al concubinei sale, întrucât acesta ar fi intenţionat să facă publice date privind "imoralitatea" magistratului, el formulând chiar plângeri penale pentru ameninţare împotriva lui Anton.
Potrivit DNA, în 27 februarie, Dan Anton, ajutat de Marina Moglan, a pătruns în locuinţa fostului soţ al femeii şi, fără consimţământul acestuia, a instalat un mijloc tehnic de înregistrare video, "disimulat într-un ceas electronic (achiziţionat de către o persoană de pe un site de vânzări on-line, din dispoziţia lui Anton şi plătit de acesta), în scopul obţinerii unor imagini care să conţină detalii din viaţa privată a bărbatului".
Anchetatorii au mai stabilit că, începând din 18 septembrie 2014, Dan Anton şi concubina acestuia, Marina Moglan, au avut mai multe întâlniri cu doi oameni de afaceri din Italia, unul dintre ei fiind Renato Del Gatto, care au avut ca scop "facilitarea intrării şi dezvoltării unor investiţii în infrastructură pe piaţa din Republica Moldova, de către aceştia din urmă".
"Aceste tatonări s-au concretizat în cursul lunii august 2015, când inculpatul Del Gatto Renato i-a promis magistratului Dan Anton o sumă consistentă, dar neprecizată de bani, pentru sine, şi un post de director la firma nou înfiinţată în Chişinău, Republica Moldova, pentru Moglan Marina. Dan Anton a fost de acord cu «oferta» omului de afaceri, angajându-se că va interveni în acest sens atât pe lângă o persoană influentă din Parlamentul Republicii Moldova cât şi pe lângă unii membri din guvernul acestui stat", a mai arătat DNA, precizând că Anton şi concubina sa chiar i-au intermediat omului de afaceri o întâlnire cu unul dintre miniştrii guvernului din Republica Moldova.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, Anton le-ar fi promis celor doi oameni de afaceri italieni că va interveni la fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat pentru a le facilita acestora intrarea şi dezvoltarea de activităţi financiar-bancare în ţara respectivă.
Citiți și:
PNL, ofertă surprinzătoare pentru Gheorghe Piperea. Ce i s-a propus celebrului avocat
Incredibil! Româncă răpită într-un mall din Viena, fiindcă nu se mai oprea din shopping
Jurnalist din Marea Britanie, mesaj către români: Vă rog, salvați-i pe britanici!
IMAGINI SPION. Cum arată noile modele Dacia Logan şi Logan MCV. MODIFICĂRI IMPORTANTE
„Mamă, te iubesc... e aici. O să mor!”, ultimul SMS expediat de un tânăr ucis în clubul din Orlando