Marți, procurorii DIICOT – Structura centrală împreună cu polițiști specializați din cadrul Poliției Române – delegați în cauză, au continuat percheziția efectuată la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, precum și cercetarea la fața locului din data de 05.08.2019, în zona indicată de către inculpat, respectiv o lizieră situată pe traseul Caracal – Bucureşti.
În urma cercetării la fața locului efectuate în cursul zilei de astăzi, la locul mai sus menționat, după cernerea cenuşei, au fost identificate și alte fragmente osoase și dinți, informează DIICOT, într-un comunicat de presă.
„Menționăm că, medicii legiști aflați la fața locului au concluzionat faptul că, resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană.
De asemenea, în cauză a avut loc audierea mai multor persoane și s-a procedat la efectuarea perchezițiilor informatice asupra unor medii de stocare, la domiciliul inculpatului, acesta fiind asistat de către apărătorul din oficiu”, arată comunicatul citat.