Sâmbătă,16 decembrie 2017, este ziua în care românii își iau rămas bun de la cel care a fost Regele Mihai I al României.
URMĂRIȚI ÎN DIRECT CEREMONIILE FUNERARE DE LA CURTEA DE ARGEȘ AICI.
Vă prezentăm câteva imagini care vor rămâne pentru totdeauna întipărite în memoria românilor, din aceste zile de doliu pentru întreaga ţară.
Regele Mihai I va fi înmormântat sâmbătă seară în Noua Catedrală din Curtea de Argeş.
Ceremoniile au început sâmbătă dimineaţă, de la ora 10,25 cu o slujbă religioasă de 10 minute oficiată în Sala Tronului, de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de un sobor de preoţi, aceasta fiind urmată de o alta săvârşită la catafalcul aşezat în Piaţa Palatului Regal.
Sicriul, aşezat pe un afet de tun tras de un vehicul milita va fi apoi purtat spre Catedrala Patriarhală, la evenimentul desfăşurat pentru a onora plecarea pe ultimul drum a ultimului mareşal al Armatei Române, comandant suprem al Armatei Regale în al Doilea Război Mondial, urmând să ia parte Muzica Militară urmată de trei detaşamente ale MApN (58 de militari de la Forţele Terestre, 58 de militari de la Forţele Aeriene şi 58 de militari de la Forţele Navale) şi un detaşament de elevi ai Colegiului Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza.
Slujba de înmormântare va fi oficiată în Catedrala Patriarhală de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, după care convoiul funerar se va îndrepta spre Gara Regală Băneasa, unde Jandarmeria Română în uniformele de ceremonie va da onorul şi va intona marşuri funebre până la introducerea sicriului în vagonul mortuar.
De aici sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal la Gara Curtea de Argeş, cortegiul funerar urmând a se va deplasa spre Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş.
Slujba de înhumare în Noua Catedrală va fi oficiată de Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, de Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, şi de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alături de un sobor de preoţi.
La funeraliile Regelui Mihai vor fi prezenţi, alături de Familia Regală a României, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, reprezentanţi ai Comisiei Europene, Georgiei, Macedoniei, Marii Britanii, Turciei şi Sfântului Scaun.
Potrivit unui comunicat transmis vineri seara AGERPRES, vor participa la funeralii: comisarul european Corina Creţu, Zviad Dzidziguri - vicepreşedintele Parlamentului Georgiei, Talat Xhaferi - preşedintele Parlamentului Republicii Macedonia şi Kocho Angjushev - viceprim-ministru al Republicii Macedonia, Sir Alan Duncan - ministru de stat pentru Europa şi America din Marea Britanie, Ahmet Yildiz - ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Turcia, monseniorul Nikola Eterović şi monseniorul Miguel Maury Buendía - reprezentând Sfântul Scaun.
De asemenea, la funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia. Vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg şi Familia Princiară de Ligne.
CREDIT FOTO: romaniaregala.ro şi jurnalistul Marius Ghilezan