Regele Mihai I va părăsi, sâmbătă, pentru totdeauna, Palatul Regal din Bucureşti. Cortegiul funerar se va îndrepta spre Curtea de Argeş, unde Regele va fi înmormântat.
Ceremoniile vor începe sâmbătă dimineaţă, de la ora 10,25 cu o slujbă religioasă de 10 minute oficiată în Sala Tronului, de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de un sobor de preoţi, aceasta fiind urmată de o alta săvârşită la catafalcul aşezat în Piaţa Palatului Regal.
Sicriul, aşezat pe un afet de tun tras de un vehicul milita va fi apoi purtat spre Catedrala Patriarhală, la evenimentul desfăşurat pentru a onora plecarea pe ultimul drum a ultimului mareşal al Armatei Române, comandant suprem al Armatei Regale în al Doilea Război Mondial, urmând să ia parte Muzica Militară urmată de trei detaşamente ale MApN (58 de militari de la Forţele Terestre, 58 de militari de la Forţele Aeriene şi 58 de militari de la Forţele Navale) şi un detaşament de elevi ai Colegiului Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza.
Slujba de înmormântare va fi oficiată în Catedrala Patriarhală de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, după care convoiul funerar se va îndrepta spre Gara Regală Băneasa, unde Jandarmeria Română în uniformele de ceremonie va da onorul şi va intona marşuri funebre până la introducerea sicriului în vagonul mortuar.
De aici sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal la Gara Curtea de Argeş, cortegiul funerar urmând a se va deplasa spre Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş.
Traficul rutier va fi restricţionat sâmbătă, în centrul Capitalei, până în a doua parte a zilei, pentru funeraliile Regelui Mihai I.
Potrivit Brigăzii Rutiere, traficul rutier va fi restricţionat până la ora 8.00, pe Calea Victoriei între Str. C.A.Rosetti şi Aleea Kretzulescu, pe Str. Dem. I. Dobrescu între Bd. Nicolae Bălcescu şi Calea Victoriei, precum şi pe străzile care acced în acestea. Între orele 8.00 şi 14.00, circulaţia rutieră va fi oprită pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Str. Ion Câmpineanu, precum şi pe străzile care acced în acest tronson, gradual în funcţie de numărul participanţilor.
După ora 11.00, restricţiile vor fi impuse pe traseul de deplasare a cortegiului funerar către Palatul Patriarhiei: Palatul Regal - Calea Victoriei - Spl. Independenţei - Bd. Unirii - Aleea Colina Bucuriei, iar începând cu ora 14.00, pe ambele sensuri, gradual, pe traseul de deplasare a cortegiului şi pe străzile care acced în acesta de la Palatul Patriarhiei către Gara Băneasa: Aleea Colina Bucuriei - Pod Şerban Vodă - Bd. I.C. Brătianu - Piaţa Universităţii - Bd. Nicolae Bălcescu - Piaţa Romană - Bd. Lascăr Catargiu - Piaţa Victoriei - Bd. Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle - Bd. Constantin Prezan - Arcul de Triumf - Şos. Kiseleff - Piaţa Presei Libere - Şos. Bucureşti-Ploieşti - Fântâna Mioriţa - Gara Băneasa, precum şi pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, între Piaţa Presei Libere şi Pasajul Băneasa şi Str. Tipografilor, între Şos. Bucureşti-Ploieşti şi Bd. Poligrafiei.