În Vinerea Mare, creștinătatea se află în doliu. În această zi a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Nu se oficiază Sfânta Liturghie în nici o biserică creștină din lume, fiindcă această importantă slujbă euharistică înseamnă jertfă și nu pot fi aduse două jertfe în aceeași zi. Denia de vineri seară este deosebită de celelalte Denii.
Se cântă Prohodul și preoții poartă Sfântul Epitaf și, împreună cu credincioșii, înconjoară biserica, ce simbolizează conducerea la mormânt a Mântuitorului. În Vinerea Mare, toţi credincioşii trec pe sub masa plină cu flori, pe care se așează Sfântul Epitaf, Evanghelia și Crucea.
„Iar de la ceasul al șaselea, întuneric mare s'a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: «Eli, Eli, lama sabahtani?» Adică: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M'ai părăsit?» Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: «Pe Ilie îl strigă acesta»ˮ. (Matei, 27, 45-47) „Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul. Și iată, catapeteasma templului s'a sfâșiat în două, de sus până jos, și pământul s'a cutremurat și pietrele s'au despicat; mormintele s'au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți au înviat și, ieșind din morminte după învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate și s'au arătat multora. Iar sutaşul și cei care-L păzeau pe Iisus împreună cu el, văzând cutremurul și cele întâmplate, s'au înfricoșat foarte, zicând: «Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!»', (Matei, 27, 50-54).
În amurgul zilei de vineri, Iosif din Arimateea, ucenic al Mântuitorului, a coborât de pe Cruce, cu acordul lui Pilat, Sfântul Trup al Domnului, L-a înmormântat într-un mormânt nou, astupând cu o piatră intrarea. Însă arhiereii și fariseii au mers la Pilat spunând: „ne-am adus aminte că amăgitorul acela a spus încă de pe când era în viață: «După trei zile mă voi scula». Deci, poruncește că mormântul să fie ținut sub pază până a treia zi, că nu cumva, venind ucenicii lui, să-l fure și să spună poporului: s'a sculat din morți.ˮ (Matei, 27, 63-64)
Prohodul Domnului este o slujbă care te face să te cutremuri. Mântuitorul Iisus Hristos a murit pe Cruce și a înnoit omul apoi, după cum spune părintele Eugen Drăgoi în volumul „Postul Mareˮ, că și în momentul în care a creat lumea, iar în a șasea zi S-a odihnit, tot așa, în ziua de sâmbătă, Domnul „S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dătătoare de viață și mântuitoareˮ. „Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și L-a dat în mâinile Tatălui. (...) Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu talharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. (...) Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelorˮ, se mai spune în volumul amintit. Prin pogorârea la iad, care s-a cutremurat când a simțit puterea Mântuitorului, „piatra cea tare din capul unghiului, Hristos Cel Înviat a treia zi, precum a spus, au fost izbăviți cei ținuți din veac în „cele de jos ale pământuluiˮ. Așadar, în Săptămâna Mare, prin pocăință și prin post, să alungăm și noi, din suflete, întunericul păcatelor pentru a putea primi cu vrednicie lumina revărsată de Sărbătoarea sărbătorilor, Marele Praznic al Învierii.
