Când, cum şi în ce situaţii au voie demnitarii români să folosească COLOANA OFICIALĂ?

02 Sep 2016 | scris de Mara Răducanu
Când, cum  şi în ce situaţii au voie demnitarii români să folosească COLOANA OFICIALĂ?

Reamintim că, în cursul zilei de joi, procurorii DNA au cerut aviz pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și Ministru al Afacerilor Interne, pentru ucidere din culpă, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Procurorii DNA notează că, la momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire al ministrului Oprea Gabriel.

Art. 223 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2006

Art. 223. - (1) Poliţia rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale cu echipaje specializate potrivit competenţei.

(2) Se însoţesc cu echipaje ale poliţiei rutiere demnitari români sau oficialităţi străine cu funcţii similare acestora, după cum urmează:
a) Preşedintele României;
b) preşedintele Senatului;
c) preşedintele Camerei Deputaţilor;
d) primul-ministru al Guvernului.

(3) În situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă, pot beneficia de însoţirea cu echipaje ale poliţiei rutiere şi miniştrii din Guvernul României sau omologi din străinătate aflaţi în vizită oficială în România, precum şi şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, cu ocazia depunerii scrisorilor de acreditare.

(4) Beneficiază de însoţire şi candidaţii la funcţia de Preşedinte al României, pe timpul campaniei electorale, după validarea candidaturii, numai pe raza localităţilor unde au loc activităţile electorale.

LACUNA IN LEGE: ce anume inseamna SITUATIE DEOSEBITA?

Pe de alta parte, surse din randul sindicalistilor din Politie au declarat pentru site-ul nostru ca nu e definit intr-o lege ce anume inseamna situatii deosebite si ce tip de misiuni s-ar incadra la aceste situatii DEOSEBITE, invocate deseori de demnitarii romani.

,,Trebuie lamurit ce inseamna situatiile deosebite. Nefiind lamurit sensul undeva in acte normative sa spuna, uite, asta inseamna situatie deosebita, eu nu fac comparatie in ce situatii deosebite trebuie sa se intoarca omul din concediu. Din punct de vedere al politistului care trebuie sa se intoarca la serviciu in situatii deosebite, situatia deosebita a fost definita ca fiind o calamitate, o catastrofa,o situatie cu adevarat grava. Dar partea interesanta e ca nu a fost reglementata undeva ce inseamna situatie deosebita. E foarte subiectiv,,, au precizat sursele citate.

CE SPUNE POLITIA CAPITALEI

Intr-un comunicat dat atunci presei, reprezentanții Poliției Capitalei spun că acea coloană oficială era în conformitate cu legea. ,, Polițistul se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice Poliției Rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în municipiul Bucureşti, asigurând deplasarea în siguranță, a unei coloane oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic.

CUM S-A INTAMPLAT TRAGEDIA 

Un poliţist de la Brigada Rutieră, care însoţea o coloană oficială, a murit pe 20 octombrie în Capitală, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă care era semnalizată, în zonă având loc lucrări la carosabil.

Accidentul s-a petrecut pe bulevardul Ştirbei Vodă din Bucureşti unde agentul de la Brigada Rutieră avea misiunea de a fluidiza traficul, pentru trecerea unei coloane oficiale. Din motive încă nestabilite, poliţistul a căzut cu motocicleta într-o groapă de câţiva metri adâncime, săpată pentru o lucrare.

Medicii care au intervenit la locul accidentului l-au găsit pe poliţist în stop cardio-respirator. Casca sa era distrusă la marginea gropii. Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei: „În jurul orelor 19 a fost sesizat un eveniment rutier în care este implicat un coleg de-al nostru. În prezent se realizează cercetarea la faţa locului. Cercetările au fost preluate de către Parchetul competent material şi teritorial”.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră