Scriitorul, disident în anii comunismului, care a luat calea exilului în Statele Unite ale Americii, Dorin Tudoran împlinește marți 75 de ani. Administrația Prezidențială a decis să îi recunoască meritele lui Dorin Tudoran, anunțând, în zi aniversară, o veste importantă.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi decretul de decorare a lui Dorin Tudoran, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani.
Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru determinarea cu care s-a opus regimului comunist, apărând libertatea, valorile democratice, drepturile şi libertăţile fundamentale,
Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler domnului Dorin Tudoran, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Poet, eseist, publicist și disident, Dorin Tudoran este unul din foarte puținii români care s-au opus pe față regimului Ceaușescu, într-o perioadă când dictatura din România părea de neînlăturat.
În iulie 1985 a emigrat în Statele Unite ale Americii, după câţiva ani de dizidenţă şi o grevă a foamei de 40 de zile.
A fost director - Democracy Fellows Program, World Learning - Washington, DC, SUA. A predat la Departamentul de Ştiinţe Politice al Universităţii din Connecticut, ţinând şi conferinţe politice şi regizând programele politice şi culturale româneşti la posturile de radio BBC şi "Europa liberă". A colaborat la câteva ziare americane. Între anii 1988 - 1990 a fost jurnalist la "Vocea Americii".
În 1973, a debutat cu volumul de poeme"Mic tratat de glorie". A publicat mai multe volume de poezie şi reportaje, printre care: "Cântec de trecut Acheronul" (1975); "O zi în natură" şi "Uneori, plutirea" (1977 - volume distinse cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie); "Respiraţie artificială" şi "Pasaj de pietoni" (1978), "Semne particulare" (1979); "De bună voie, autobiografia mea" (1986); "Ultimul turnir" (1992); "Onoarea de a înţelege" (1998), "Kakistocraţia" (Chişinău, 1998 - eseuri); "Viitorul facultativ. Poezii alese. / Optional Future. Selected Poems" (ed. bilingvă, 1999); "Tânărul Ulise" - antologie (2000); "Absurdistan: o tragedie cu ieşire la mare" (2006) etc.
După 1990, a revenit în ţară, ca reprezentant al SUA, apoi a lucrat la consulatul SUA din Chişinău, capitala Republicii Moldova. A lucrat ca editorialist la Jurnalul Naţional, apoi la ziarul "Ziua" şi a condus, ca redactor-şef, publicaţia trimestrială americană "Democracy at large".
A primit Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (1992); Premiul Adevărul Literar şi Artistic (2001); Premiu naţional pentru poezie "Mihai Eminescu" (2010).
CITIȚI ȘI: Astăzi este ziua ta - Dorin Tudoran