Daniela Gîrbovan, preşedinta UNJR, vorbeşte despre necesitatea punerii in acord a abuzului in serviciu cu decizia CCR nr. 405/15 iunie 2016, motivând că „un stat de drept presupune, prin definitie, respectul fata de lege. Iar legea fundamentala, Constitutia adica, spune ca deciziile CCR sunt obligatorii, ceea ce inseamna ca legile neconstitutionale - chiar partial - trebuie puse in acord cu Constitutia, exact prin prisma considerentelor retinute de Curtea Constitutionala“.
Cităm din comunicatul UNJR:
„Prin Decizia 405 /15 iunie 2016, CCR a motivat cum trebuie definita infractiunea de abuz in serviciu pentru a fi in acord cu Constitutia.
In decizia CCR se identifica trei puncte distincte ce trebuie avute in vedere de legiuitor in redefinirea acestei infractiuni:
- incalcarea unei dispozitii exprese din lege,
- necesitatea stabilirii unei vatamari grave produse prin infractiune si
- definirea notiunii de act, atunci cand vorbim de act al puterii judecatoresti sau legislative.
1. Incalcarea legii
Primul dintre ele este si cel mai evident: "Curtea constată că sintagma 'îndeplineşte în mod defectuos' din cuprinsul dispoziţiilor 25 art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează 'prin încălcarea legii'”. "Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului."
Trebuie prevederea legala sa fie expresa?
Raspunde tot Curtea: "Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (...) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice" – par.61 din decizie.
Cu alte cuvinte, incalcarea legii trebuie sa fie flagranta – legea iti interzice sau, deopotriva, iti impune sa faci ceva; nefiind permis ca intelesul unei norme sa poată fi clarificat prin decizia judecatorului, "deoarece, intr-un asemenea caz, judecatorul ar deveni legiuitor".
2. Nevoia stabilirii intensitatii vatamarii produse prin infractiune pentru a se justifica aplicarea unei sanctiuni penale.
Paragraful 69: "Curtea reţine că din perspectiva principiului „ultima ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală".
Paragraful 71: "Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale cu privire la „abuzul în serviciu”, „abuz de putere” şi expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate la un nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi, spre exemplu, infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice ş.a.m.d.".
Paragraful 76. Plecând de la cele expuse anterior, "Curtea constată că, în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale".
Altfel spus Curtea Constitutionala, dupa o analiza ampla a notiunii de “ultima ratio”, a retinut ca exista parghii extrapenale pentru recuperarea unor eventuale prejudicii cauzate de functionarii publici si a impus legiutorului stabilirea unei limite, a unui prag peste care dispozitiile penale sa devina aplicabile.
Or, pentru ca legea sa fie clara, predictibila si previzibila, un astfel de prag nu poate fi decat valoric, revenind legislativului obligatia de a-l stabili.
CCR sublinieaza ca "responsabilitatea de a reglementa (...), în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind „abuzul în serviciu”, ţine (...) de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern)".
3. Definirea notiunii de act
"Curtea observă că noţiunea de 'act', folosită de legiuitor în cuprinsul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu, nu este circumstanţiată la o anumită natură a acestuia. Astfel, Curtea observă că această noţiune poate fi interpretată fie în sensul de act material realizat de o persoană, fie de act juridic normativ, definit ca izvorul de drept creat de organe ale autorităţii publice, învestite cu competenţe normative (Parlament, Guvern, organe administrative locale), fie ca act al puterii judecătoreşti. Din această perspectivă, Curtea observă că modalitatea de interpretare a noţiunii de 'act' poate determina o aplicare a legii care, într-o anumită măsură, interferează cu proceduri judiciare reglementate de legiuitor în mod expres printr-o legislaţie distinctă celei penale, cum ar fi procedura excepţiei de nelegalitate sau procedura căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti." – par 79
Acest paragraf este foarte important, pentru ca, desi nu o spune expres – in conditiile in care nu a fost sesizata cu aceasta – Curtea Constitutionala lasa se se inteleaga ca extinderea raspunderii penale pentru acte ce apartin exclusiv altor puteri – cea judecatoreasca si cea legislativa – pune si ea o problema de constitutionalitate. Tema este de actualitate si merita o atentie sporita.
In final, va invit pe fiecare sa cititi decizia Curtii Constitutionale, pentru a trage singuri propriile concluzii. Chiar daca este scrisa intr-un limbaj juridic, ea este accesibila celor interesati de problema“.
