Judecătoarea Daniela Gîrbovan, replică pentru Monica Macovei: lupta anticorupţie nu permite încălcarea Constituţiei!

07 Mar 2016 | scris de Mara Răducanu
Judecătoarea Daniela Gîrbovan, replică pentru Monica Macovei: lupta anticorupţie nu permite încălcarea Constituţiei!

Iată mesajul judecătoarei Dana Gîrbovan, pe contul său de facebook

„Europarlamentarul Monica Macovei a făcut în seara zilei de 4 martie 2016 câteva afirmaţii total neavenite la adresa Curţii Constituţionale, afirmaţii surprinzătoare dacă ne gândim la apelurile domniei sale din trecut pentru respectarea principiilor statului de drept şi a legii. Astfel, această a afirmat că, în urmă deciziei Curţii Constituţionale, toate dosarele de corupţie “vor fi aruncate în aer”.

Această afirmaţie este în primul rând nereală. Ea a fost de altfel contrazisă chiar de procurorul şef DNA Laura Codruţa Kovesi, care a afirmat într-un interviu pentru ziare.com, pe data de 10 iunie 2014, că “nu sunt interceptări în toate dosarele. Sunt multe cele în care nu am avut interceptări, inclusiv de mită. Iar interceptarea nu e «regina probelor». Ea se coroborează cu alte probe.”

În al doilea rând, tonul catastrofic, de natură a alarma populaţia şi a pune presiune, a mai fost folosit recent de doamna Macovei în luna februarie 2016, după ce CCR a declarat legile Big Brother neconstituţionale. Aceasta a spus atunci că aceste legi trebuie “adoptate rapid, chiar şi prin ordonanţă de urgenţă”. Desigur, interzicerea în mod expres de art. 115 din Constituţie a adoptării O.U.G. în domenii ce afectează drepturi fundamentale pare a fi un amănunt nesemnificativ. La fel cum nesemnificativ se vede a fi în acest moment şi faptul că tot Constituţia este cea care impune regimul efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, Curtea având de altfel o jurisprudenţă semnificativă în acest sens.

monica mac

Doamna Macovei nu face apel la judecătorii Curţii să apere Constituţia, ci să fie ”înţelepţi”. Iar această “înţelepciune” ar trebui să se concretizeze printr-o motivare unde “vor da o perioadă de circa un an de zile pentru procurarea şi punerea în funcţiune a aparaturii de supraveghere tehnică şi o perioada în care să fie valabile interceptările deja efectuate”. Nu indică însă ce text din Constituţie ar permite Curţii să facă acest lucru, un amănunt de altfel esenţial. Acest tip de discurs din partea unui politician este o presiune directă asupra CCR şi de aceea trebuie condamnat public.Aşa cum de altfel a făcut şi doamna Monica Macovei în vara anului 2012, atunci când condamna cu tărie presiunile asupra judecătorilor Curţii Constituţionale.

FIAT JUSTIŢIA, PEREAT MUNDUS!

Mulţi ani de zile, începând cu perioada în care ocupă fotoliul de ministrul al justiţiei, am fost convinsă că acesta este dictonul după care se ghidează Monica Macovei. Dreptate până la capăt! Justiţie până la capăt! Constant însă că principiile, ce ar trebui să fie imuabile, se pot schimba în funcţie de interese de moment, de aprecieri personale, de jocuri de culise. Să fie foarte clar, nu Curtea Constituţională a adoptat un text de lege neconstituţional. Nu este vina Curţii că a constatat această neconstituţionalitate, aşa cum îi cere de altfel Constituţia. Apoi, deciziile acesteia nu se dau în funcţie de cum afectează lupta anticorupţie, ci de modul în care un text de lege încalcă sau nu Constituţia.

Este treaba Guvernului şi a legiuitorului să ia măsuri urgente pentru a remedia situaţia generată de adoptarea unui text neconstituţional. Pe de altă parte, este treaba judecătorilor să aplice deciziile CCR în dosarele pe care le judecă – care sunt mult mai numeroase decât cele de corupţie, deşi de această chestiune nu pare să pese nimănui – Am mai spus şi o repet. Cine afirmă, direct sau indirect, că lupta anticorupţie permite încălcarea Constituţiei aruncă în derizoriu tot ce înseamnă stat de drept şi sabotează însăşi legitimitatea acestei lupte“, potrivit mesajului postat pe facebook de judecătoarea Gîrbovan. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră