Dan Ioan Popescu, urmărit penal în dosarul Rompetrol

22 Iun 2016 | scris de Veronica Micu
Dan Ioan Popescu, urmărit penal în dosarul Rompetrol

"Am văzut o știre, pe un site, după 10 ani că sunt chemat la DIICOT. Este tot ceea ce știu", a declarat Dan Ioan Popescu, ministru al Economiei și Comerțului în perioada 2003 — 2004.

El a precizat că nu a existat o înțelegere cu Dinu Patriciu pentru promovarea OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice.

Dan Ioan Popescu a negat că ar fi vorbit vreodată cu Dinu Patriciu în mod direct.

"Președintele cred că joacă rol de primar, pentru că vizează orice. Deci, eu nu cred că președintele citește ceea ce vizează", a mai spus fostul ministru.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, la sfârșitul lunii mai, ministrului Justiției cererile de urmărire penală pentru patru foști miniștri — Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea — în dosarul Rompetrol II.

Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Nicolae Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor Publice în perioada 2000 — 2004, a lui Ioan Dan Popescu, fost Ministru al Economiei și Comerțului în perioada 2003 — 2004, a lui Teodor Gheorghe Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor Publice în perioada 2005 — 2007, respectiv în perioada 2009 — 2010, și a lui Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanțelor Publice în perioada 2008 — 2009, pentru a se proceda conform legii.

În 24 mai, procurorii DIICOT au trimis Parchetului General o solicitare privind sesizarea președintelui Klaus Iohannis în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru cei patru foști miniștri.

Conform DIICOT, foștii demnitari sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare.

DIICOT susținea că, în perioada septembrie — octombrie 2003, ministrul Finanțelor, Mihai Tănăsescu, și ministrul Economiei și Comerțului, Dan Ioan Popescu, "și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, în urma unei înțelegeri cu Dan Costache Patriciu, George Philip Stephenson și Alexandru Nicolcioiu, în sensul inițierii și promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice".

CITEȘTE ÎNTREG COMUNICATUL DIICOT

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră