Jogger, noul vehicul de familie al gamei Dacia, poate fi comandat începând cu data de 1 Decembrie în întreaga reţea de agenţi autorizaţi ai mărcii. Potrivit unui comunicat oficial al companiei, acesta va fi disponibil în două versiuni de echipare, Essential şi Comfort, la care se adaugă seria limitată Extreme, iar preţul de intrare va fi de 13.990 Euro (TVA inclus).
Prezentat în premieră mondială la începutul lunii septembrie la Salonul Internaţional al Mobilităţii de la Munchen, Jogger este disponibil pe piaţa din România în două configuraţii – cu 5 şi cu 7 locuri – şi în două versiuni de echipare: Essential şi Comfort.
Acestora li se adaugă, încă de la lansare, o serie limitată, intitulată „Extreme”, care cuprinde elemente de design specifice. Jogger dispune de două motorizări: propulsorul cu alimentare mixtă benzină/GPL ECO-G 100 şi noul motor TCe 110 cuplat cu o cutie de viteze manuală cu şase trepte. Ambele motoare sunt echipate cu sistemul Start & Stop şi sunt conforme normei Euro 6D Full.
Preţurile variază între 13.990 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential în configuraţie cu 5 locuri, echipată cu motorul ECO-G 100 şi 16.950 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Comfort în configuraţie cu 7 locuri, echipată cu motorul TCe 110.
În ceea ce priveşte Seria Limitată „Extreme”, aceasta afişează preţuri cuprinse între 16.800 Euro (TVA inclus) în cazul variantei cu 5 locuri şi motorizare ECO-G 100 şi 18.000 Euro (TVA inclus) pentru configuraţia cu 7 locuri şi motorizare TCe110. Garanţia oferită este de 3 ani sau 100.000 km. Primele livrări sunt programate în luna martie 2022.
Mai multe detalii, AICI