Alexandru Cumpănaşu, preşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României şi unchi al Alexandrei Măceşanu, a declarat, la "Marius Tucă Show" că au fost presiuni asupra sa şi a apropiaţilor pentru a nu mai contesta sistemul.
"Sunt presiuni uriaşe care se fac de a ceda, de a nu mai pune presiune pe vestitul Vasilcă. Unii apropiaţi au încercat să mă domolească. Sistemul nu e mai puternic decât mine. Unii au cedat. Au pus presiuni pe apropiaţi", a declarat Alexandru Cumpănaşu este preşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR) şi unchi al Alexandrei Măceşanu.
"S-a încercat o denigrare. Au încercat să mă oprească", a completat acesta.
Cumpănaşu a fost un mare susţinător al statului de drept şi procurorilor, dar după cazul crimelor de la Caracal, a declarat că a susţinut un sistem putred, care i-a ucis nepoata. Mai mult, el a cerut demisia şefului STS ca urmare a modului în care s-a acţionat.
El a spus că procurorul care a instrumentat dosarul dispariţiei minorei a fost forţat să predea cauza, ceea ce ar putea reprezinta indicii că sunt nereguli de ascuns.
„Procurorul din Caracal, care greşişe în lanţ. Popescu. Acest individ a refuzat să dea dosarul, deşi ordinul era, de la nivelul procurorului general în jos. Până la 4 dimineaţa a refuzat să predea dosarul. Vineri dimineaţa, vorbim acum despre vineri dimineaţa - a refuzat să predea dosarul mai departe. Oare de ce l-a apucat zelul deodată, când de miercuri seară, până vineri dimineaţă, nu făcuse aproape nimic?”, a declarat Alexandru Cumpănaşu, preşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României şi unchi al Alexandrei Măceşanu,la "Marius Tucă Show".
Potrivit acestuia, procurorul a fost forţat să predea dosarul.
„Îl apucase zelul. Pentru mine e un indiciu că are multe de ascunns cu privire la modul în care a acţionat în acest caz, dar şi în alte cazuri”, a mai spus Cimpănaşu.
Cumpănaşu a fost un mare susţinător al statului de drept şi procurorilor, dar după cazul crimelor de la Caracal, a declarat că a susţinut un sistem putred, care i-a ucis nepoata. Mai mult, el a cerut demisia şefului STS ca urmare a modului în care s-a acţionat.
Şeful STS a demisionat în cursul zilei de luni.
URMĂRIȚI AICI EMISIUNEA.
/