Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Mai. Prognoza ANM

24 Apr 2017
Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Mai. Prognoza ANM

Spre finalul lunii aprilie și în prima zi din mai, regimul termic va deveni instabil, cu scăderi importante ale temperaturilor, dar și cu precipitații consistente pe arii extinse, în special în zilele de 28 și 29 aprilie, anunţă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 24 aprilie - 7 mai 2017, în prognoza publicată luni.

În Dobrogea, până la 28 aprilie, media temperaturilor maxime va crește de la 13 la 17 grade, iar între 29 aprilie și 1 mai va scădea ușor, ajungând la 15 — 16 grade. Temperaturile minime vor fi, de asemenea, în creștere în prima săptămână, de la 4 până la 7 — 8 grade. În perioada 2 — 7 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 16 și 19 grade, iar media temperaturilor minime va ajunge să atingă 9 — 11 grade, în timpul celor mai calde nopți. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 29 aprilie, astfel încât în unele zile vor fi mai ales averse, în general slabe cantitativ, dar vor fi posibile și descărcări electrice.

La munte, procesul de încălzire a vremii va fi important în intervalul 24 — 27 aprilie, când media maximelor termice va crește de la 2 la 12 de grade. În perioada 28 aprilie — 1 mai, valorile temperaturii maxime vor marca o scădere și vor oscila, în medie, între 6 și 9 grade. După 1 mai, regimul termic diurn va fi apropiat de cel caracteristic începutului de lunii respective, cu medii ale maximelor între 7 și 11 grade. Temperaturile nocturne vor fi scăzute îndeosebi în primele două nopți, caracterizate prin medii cuprinse între—6 și—4 grade, dar, începând cu 26 aprilie și până pe 7 mai, aceleași medii se vor înscrie în ecartul normal în această perioadă, de la—1 la 4 grade. În special după data de 27 aprilie vor fi aproape zilnic condiții de precipitații, predominant ploi la altitudini sub 1.500 de metri, pe arii extinse și izolat importante cantitativ pe 28 și 29 aprilie.

În Muntenia, între 24 și 28 aprilie, procesul de încălzire a vremii va fi semnificativ, media temperaturilor maxime urmând să ajungă la 23 de grade Celsius, iar cea a minimelor până la 7 — 8 grade. Între 29 aprilie și 1 mai, maximele vor scădea, însă, spre 17 — 18 grade. În perioada 2 — 7 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 18 și 21 de grade, valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar media temperaturilor minime va ajunge să atingă 9 — 10 grade, în timpul celor mai calde nopți. După data de 27 aprilie vor fi condiții de ploi, mai ales averse, aproape în fiecare zi, dar cele pe arii mai extinse și izolat importante cantitativ au probabilitatea mai mare de realizare pe 28 și 29 aprilie, când vor fi posibile și descărcări electrice.

În Transilvania, în primele patru zile ale intervalului analizat, vremea se va încălzi. În medie, temperaturile maxime vor ajunge la 23 de grade, iar cele minime până la la—2 grade, favorizând formarea brumei, la 7 — 8 grade. Perioada 28 aprilie — 1 mai va fi răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne ce vor scădea spre 13 — 14 grade și minime nocturne între 3 și 5 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic se va încadra celui specific începutului de mai, așa încât, în medie, maximele se vor situa între 18 și 21 de grade, iar minimele, între 4 și 7 grade. După data de 27 aprilie, probabilitatea de apariție a ploilor, mai ales averse, va fi mai ridicată în special pe 28 și 29 aprilie, când local și cantitățile de apă vor fi însemnate.

În Maramureș, vremea se va încălzi semnificativ în intervalul 24 — 27 aprilie, când media maximelor termice va crește de la 11 la 23 de grade. În perioada 28 aprilie — 1 mai, valorile temperaturii maxime vor marca o scădere și vor oscila, în medie, între 14 și 18 grade. Ulterior, regimul termic diurn va fi apropiat de cel normal pentru începutul lunii mai, cu medii ale maximelor între 18 și 21 de grade. Temperaturile nocturne vor fi scăzute în primele două nopți, caracterizate prin medii regionale în jurul a zero grade, favorizând producerea brumei, iar începând cu 26 aprilie și până pe 7 mai, aceste medii se vor încadra între 4 și 8 grade, valori apropiate de cele specifice perioadei din an. Începând cu 27 aprilie, ploile, mai ales averse, vor fi posibile aproape în fiecare zi, dar pe 28 și 29 aprilie ele vor fi pe arii extinse și local mai importante cantitativ.

În Moldova, procesul de încălzire a vremii va fi important în intervalul 24 — 28 aprilie, când media maximelor termice va crește de la 11 la 22 de grade. În perioada 29 aprilie — 1 mai, valorile temperaturii maxime vor marca o scădere și vor oscila, în medie, între 15 și 18 grade Celsius. Ulterior, regimul termic diurn va fi apropiat de cel caracteristic începutului de mai, cu medii ale maximelor între 17 și 21 de grade. Temperaturile nocturne vor fi scăzute în primele două nopți, caracterizate prin medii regionale între zero și două grade Celsius, iar începând cu 26 aprilie și până pe 7 mai, acestea se vor înscrie în ecartul normal perioadei, de la 6 la 9 grade. După data de 27 aprilie vor fi condiții de ploi, mai ales averse, aproape în fiecare zi, iar cele pe arii mai extinse și izolat importante cantitativ sunt de așteptat pe 28 și 29 aprilie.

În Banat, vremea se va încălzi în intervalul 24 — 27 aprilie, când, în medie, temperaturile maxime vor crește de la 14 la 24 de grade, iar cele minime de la unu la 10 grade Celsius. În perioada 28 aprilie — 1 mai se estimează o vreme răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne în jurul a 16 grade și minime nocturne între 4 și 7 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, treptat regimul termic se va încadra celui specific începutului de mai, așa încât, în medie, maximele se vor situa între 18 și 22 de grade, iar minimele, între 7 și 10 grade. Începând cu 27 aprilie, probabilitatea de apariție a ploilor, mai ales averse, va fi ridicată. Local, îndeosebi pe 28 și 29 aprilie, cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

În Crișana, în intervalul 24 — 27 aprilie, vremea se va încălzi, astfel că, în medie, temperaturile maxime vor crește de la 13 la 24 de grade, iar cele minime de la 0 la 10 grade. Perioada 28 aprilie — 1 mai va fi răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne în jurul a 15 grade și minime nocturne între 3 și 6 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic se va încadra celui specific începutului de mai, iar în medie maximele se vor situa între 18 și 21 de grade, în timp ce minimele vor oscila între 6 și 9 grade. Începând din 27 aprilie, probabilitatea de apariție zilnică a ploilor, mai ales averse, va fi ridicată. Îndeosebi pe 28 și 29 aprilie, local cantitățile de apă vor fi mai însemnate.

În Oltenia, între 24 și 27 aprilie, procesul de încălzire a vremii va conduce la creșterea mediei regionale a temperaturilor maxime de la 15 la 23 de grade. Între 28 aprilie și 1 mai aceasta va scădea spre 16 — 17 grade Celsius. În prima săptămână, temperaturile minime vor fi, de asemenea, în creștere, de la unu — două grade Celsius, favorizând bruma pe 24 și 25 aprilie, până la 8 — 9 grade. În perioada 2 — 7 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 19 și 22 de grade, valori apropiate de cele normale pentru această perioada, iar media temperaturilor minime se va situa între 7 și 10 grade. După data de 27 aprilie vor fi condiții de ploi, mai ales averse, aproape în fiecare zi, dar cele pe arii mai extinse și izolat importante cantitativ sunt de așteptat pe 28 și 29 aprilie, când vor fi posibile și descărcările electrice.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%, conform agerpres.ro.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră