"În cazul acestei morţi violente, Parchetul General deschide imediat ancheta penală luând în calcul toate ipotezele de lucru: accident, sinucidere sau crimă. Poliţia, poliţia judiciară, parchetul ştiu ce au de făcut. Trebuie să avem încredere în profesionalismul acestor instituţii. SRI nu are drept de filaj în acest caz. Nu cunosc cu cine şi ce a vorbit Sebastian Ghiţă cu privire la convocarea comisiei. Toate declaraţiile din această seară sunt cauzate de emoţie şi au ca fundament presupuneri şi păreri. E o dramă, a murit un om, acest om era în atenţia întregii opinii publice şi sunt convins că cei în drept vor comunica cu noi toţi când ancheta le va permite", a declarat Cezar Preda, potrivit Digi 24.
Reacția lui Cezar Preda vine după ce deputatul Sebastian Ghiță, membru în Comisia de Control a SRI, a declarat pentru tolo.ro că va cere la întrunirea de azi a comisiei ca SRI să se facă public raportul echipei de filaj și filmul accidentului.
___________________
Citiți și
Fosta soție a lui Condrea: Nu era genul care să se omoare, ci genul care te omora el pe tine
Cine l-a sunat pe Dan Condrea după producerea accidentului?
Victor Ponta: Dumnezeule! Chiar e șocant! Ce se întâmplă în țara noastră?!?