Celulă de criză la Prefectura Mureş pentru sprijin familiilor şi consiliere psihologică copiilor victimelor accidentului din Ungaria

23 Mai 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Celulă de criză la Prefectura Mureş pentru sprijin familiilor şi consiliere psihologică copiilor victimelor accidentului din Ungaria Galerie foto (2)

O celulă de criză a fost constituită, miercuri, la nivelul Prefecturii Mureş, din care fac parte experţi în asistenţă socială, pentru a se oferi sprijin familiilor şi consiliere psihologică minorilor ai căror părinţi sau rude au decedat în accidentul cumplit care a avut loc în Ungaria. Nouă români au murit după ce un microbuz înmatriculat în România s-a ciocnit violent cu un camion, totul din cauza inconştienţei şoferului microbuzului, care făcea o transmisie live pe Facebook în momentul impactului.

Șaisprezece copii și-au pierdut părinții în urma accidentului din Ungaria.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), accidentul a avut loc pe drumul naţional 4 din Ungaria, în apropierea localităţii Ceglédbercel, la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România, unde  un microbuz înmatriculat în România s-a angajat cu viteză excesivă într-o depăşire şi s-a ciocnit cu un camion care se deplasa pe contrasens. 

Primarul comunei Mica (Mureş), din care provin patru dintre victimele accidentului produs în Ungaria, a declarat pentru News.ro că o familie şi-a pierdut doi fii şi nora, iar tatăl băieţilor a scăpat doar pentru că s-a întors în ţară cu maşina, nu cu microbuzul implicat în accident.

De asemenea, primarul spune, referindu-se la două dintre victimele care proveneau dintr-un alt sat, Agrişeu, că erau soţ şi soţie şi aveau 7 copii. 

Subprefectul judeţului Mureş, Nagy Zsigmond, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că a fost constituită o celulă de criză după accidentul din Ungaria soldat cu nouă morţi din comunele mureşene Mica şi Bălăuşeri.

Nagy Zsigmond a adăugat că a vorbit cu primarii celor două comune, care s-au angajat să găsească resurse pentru a sprijini familiile îndoliate, unele având greutăţi financiare.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, miercuri, că toate cele nouă victime din accidentul de microbuz produs în Ungaria au fost identificate, fiind cetăţeni români. Trupurile au fost transportate la morgă pentru efectuarea necropsiei. MAE va suporta costurile legate de repatrierea trupurilor neînsufleţite din Fondul special de urgenţă aflat la dispoziţia ministerului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei judeţului Pest, citat de MTI şi preluat de hirado.hu, şapte bărbaţi şi două femei şi-ar fi pierdut viaţa în accident, iar la identificarea victimelor au participat atât partea ungară, cât şi cea română.

Din cauza gradului de distrugere a mașinii, se pare că echipele de descarcerare maghiare nu au putut nici măcar să afle imediat numărul victimelor. Inițial, informația oficială anunța că au fost 7 morți, însă, abia după alte zeci de minute, a venit bilanțul final, de 9 morți, după ce cei de la descarcerare au reușit să desfacă în totalitate și să cerceteze mașina.

Impactul a fost deosebit de violent. Potrivit 24.hu, echipele de descarcerare au fost nevoite să taie spatele microbuzului românesc pentru a putea scoate victimele. Partea din faţă era complet distrusă.

Câteva minute mai târziu, la locul accidentului a apărut un alt șofer român. Surprinzător, și el era live pe Facebook când era la volan și s-a apropiat de zona dezastrului. A filmat din automobil microbuzul și camionul care i-a ucis pe români, apoi a coborât din mașină și a continuat să transmită în direct imagini teribile, potrivit observator.tv.

Transmisiunile în direct pe social media par să fie hobby-ul multor români atunci când sunt la volan. Din păcate, aceste transmisiuni live au dus la accidente rutiere înfiorătoare.

 

 

 

Potrivit unor informaţii difuzate de observator.tv, autorul tragediei din Ungaria a mai fost implicat în două accidente grave. Ultimul a avut loc anul trecut, în urma căruia o tânără de 21 de ani a intrat în comă.

Înregistrarea care a apărut pe reţelele de socializare este făcută de o persoană care a urmărit pe telefonul mobil transmisia Live a şoferului microbuzului.

Acesta s-a filmat în timp ce se afla la volanul autovehicului şi se observă cum se uită pe telefonul mobil de mai multe ori. În spatele acestuia, se aud şi se văd câţiva dintre pasagerii microbuzului.

MAI MULTE DETALII DESPRE ACCIDENT; AICI.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră