Cel puţin 11 obiective naturale protejate, situate pe traseul autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, au nevoie de măsuri concrete de conservare pe care România nu le-a luat încă – se arată într-o corespondenţă dintre Comisia Europeană şi Ministerul român al Transporturilor, făcută publică de fostul ministru de resort, Răzvan Cuc.
În document se menţionează că, în lipsa unor acţiuni concrete de protejare a mediului, care ar trebui comunicate Comisiei Europene până la sfârşitul acestei luni, se poate ajunge la suspendarea finanţării europene, estimată la aproximativ un miliard de euro.
Comisia Europeană mai notează că Drumul Naţional 7 – Valea Oltului şi autostrada A1 merg în paralel pe o lungime considerabilă, ceea ce creează o dublă barieră pentru speciile protejate.
Ministerul Fondurilor Europene precizează însă că nu este vorba despre o scrisoare de suspendare a finanţării, aşa cum a anunţat fostul ministru Răzvan Cuc, ci de observaţii care nu afectează derularea proiectului.