Cazul Sorina. Procurorul general cere instanței interidicție de părăsire a țării pentru fetiță

24 Iun 2019 | scris de A.V.
Cazul Sorina. Procurorul general cere instanței interidicție de părăsire a țării pentru fetiță

Procurorul general Bogdan Licu cere ca Sorina, fetița de 8 ani luată cu mascații de la asistenții maternali care au crescut-o și dată spre adopție unui cuplu de români din SUA, să aibă interdicție de părăsire a țării, el solicitând Tribunalului Mehedinți o ordonanță președințială în acest sens.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

„În vederea îndeplinirii rolului constituțional al Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societății, de apărare a ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Dimitrie Bogdan Licu a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanță președințială adresată Tribunalului Mehedinți prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. 
Prin acțiunea formulată s-a solicitat și obligarea părinților adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni.

Totodată, printr-o acțiune separată adresată Curții de Apel Craiova a fost formulată, astăzi 24 iunie 2019, o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei, solicitându-se schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă a fost solicitată și suspendarea executării acestei hotărâri.

La data de 21.06.2019, procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 din C. pen cu aplic. art. 38 din C. pen., fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopție internațională a minorei, respectiv instrumentarea dosarului penal în care procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat, la data de 21 iunie 2019, o percheziție la domiciliul asistentului maternal.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

Fetița de 8 ani a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un fost asistent maternal din Baia de Aramă, după ce a fost înfiată de o familie din Statele Unite.

Momentul în care mascații au intrat în casă și au luat fetița a fost filmat de familia care a crescut-o. În imagini se observă cum copila refuză să meargă cu oamenii legii și strigă „mami, nu vreau să plec!", dar și cum la un moment dat este târâtă de către procurorul care a coordonat intervenția.

Imediat după ce fetița a fost luată din casă a apărut un val de nemulțumiri legat de modul în care a fost luată fetița, împotriva voinței ei.

Asistenta maternală, rămasă fără atestat în luna mai, susținea că nu a refuzat adopția copilei și a fost obligată să semneze o declarație gata scrisă.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră