Firma care a instalat schela de la Notre Dame recunoaște că unii muncitori au încălcat interdicția de a fuma

24 Apr 2019 | scris de Marina Constantinoiu
Firma care a instalat schela de la Notre Dame recunoaște că unii muncitori au încălcat interdicția de a fuma

Publicația franceză Le Canard enchaine a dezvăluit miercuri că șapte mucuri de țigară au fost găsite de anchetatori pe schela instalată la catedrala Notre Dame, deși fumatul în acel loc era interzis cu desăvârșire, din motive de securitate.

Firma Le Bras Freres, care instalase schela și șantierul pentru renovarea catedralei din Paris a recunoscut faptele și și-a exprimat regretul că unii dintre muncitorii ei au încălcat interdicția de a fuma.

”Efectiv, există unii muncitori care din când în când au încălcat această interdicție”, a declarat purtătorul de cuvânt al firmei, Marc Eskenazi.

Eskenazi a dat asigurări că nu se pune problema ca această neglijență să fie la originea incendiului catastrofal din 15 aprilie.

Evocând pista unui foc provocat de motoarele electrice de la ascensoarele de pe schele, Marc Eskenazi a subliniat că acestea nu puneau nicio problemă.

”În orice caz, sunt departe de fleșă, și doar s-a stabilit că acest incendiu s-a declanșat în interiorul edificiului”, a argumentat acesta. ”În niciun caz nu pot fi vinovate de declanșarea incendiului”, a mai spus el.

Procurorul Republicii din Paris a anunțat marți, 16 aprilie, că este luată în calcul pista unei declanșări accidentale a incendiului.

Potrivit pompierilor, focul ar putea avea legătură cu lucrările de renovare la acest monument istoric, cel mai vizitat din Europa.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat la 16 aprilie că dorește să fie refăcută catedrala în termen de cinci ani.

 

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră