Cristian Ovidiu Popescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, a fost pus sub acuzare de Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de intervenţie în cazul Alexandrei Măceşanu, au declarat marţi pentru AGERPRES surse judiciare.
Procurorul Cristian Ovidiu Popescu, cel care a permis poliţiştilor să intre în casa lui Gheorghe Dincă doar la ora 6,00 dimineaţă, a fost chemat marţi la SIIJ, unde i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia.
Conform aceloraşi surse, tot marţi vor fi puşi sub acuzare şi trei poliţişti.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a anunţat, pe 6 septembrie, că dosarul penal privind modul în care au acţionat structurile MAI în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu a fost declinat către SIIJ.
Dosarul penal înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost preluat, pe 1 august, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, la solicitarea unităţii de parchet din Caracal. Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei către SIIJ pe 28 august.