Concluziile Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii: INML a respectat procedurile

23 Aug 2019
Concluziile Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii: INML a respectat procedurile

Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății arată că INML a respectat procedurile privind analizarea probelor în cazul Caracal. Verificările au fost dispuse de Sorina Pintea, ministrul Sănătății, la solicitarea lui Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu.

Documentul a fost făcut public, vineri, de către Alexandru Cumpănașu. El a cerut Ministerului Sănătății să efectueze verificări la INML pentru a identifica „scurgerile halucinante de informații false” privind cercetările medico-legaleîn cazul Alexandrei Măceșanu.

Controlul a vizat și verificarea modului în care sunt respectate procedurile în procesul de comunicare publică sau de administrare a expertizelor. Specialiștii Ministerului Sănătății au ajuns la concluzia că „în legătură cu informaţiile contradictorii apărute „pe surse”, nu a fost posibilă identificarea persoanelor care au dezvăluit date/documente cu privire la realizarea expertizelor medico-legale”. 
 

Controlul a vizat și verificarea respectării procedurilor administrative în procesul de comunicare publică sau a administrării expertizelor, fiind efectuată în acest sens, potrivit datelor din raport, o acțiune de documentare la nivelul Institutului, scrie EUROPA FM.

Concluziile trasate în urma verificărilor, potrivit datelor din raport, sunt următoarele: în legătură cu informațiile contradictorii apărute „pe surse”, nu a fost posibilă identificarea persoanelor care au dezvăluit date/documente cu privire la realizarea expertizelor medico-legale.

În același timp, a fost dispuă și măsura desemnării unei persoane din cadrul Institutului, care să aibă atribuții în comunicarea informațiilor de interes public, în condițiile legii.

Ultima concluzie a raportului întocmit spune că, în această acțiune de documentare, nu au fost identificate elemente de încălcare a procedurilor de lucru în ceea ce privește analizarea probelor primite de către IML de la Unitatea de Parchet.

Datele raportului preciează în prima speță, care vizează procedurile de comunicare, că a fost constat faptul că la nivelul Institutului Național de Medicină Legală „nu există un compartiment de relații cu presa și nici nu este desemnată o persoană cu atribuții în acest sens, drept pentru care a fost dispusă măsura desemnării unei persoane din cadrul INML, care să aibă atribuții în comunicarea informațiilor de interes public, în condițiile legii”.

În ceea ce privește a doua etapă a verificării, respective cea a modalității de lucru a probelor primate de la organelle abilitate, în raport se precizează faptul că au fost analizate procedurile operaționale de lucru ale structurilor de specialitate din cadrul IML, precum și rezultatele analizelor efectuate, iar din documente analizate a rezultat faptul că procedurile expertizei antropologice din cazul sesizat au fost respectate.

„Chiar dacă gradul înaintat de fragmentare, distrugere și fragilitate a probelor din acest caz a implicat o dificultate ridicată în realizarea obiectivelor etapelor mai sus menționate, expertiza a fost elaborată, redactată și remisă în 5 zile lucrătoare”, se arată în raport.

În ceea ce privește procedura operațională de laborator- Identificare, expertiza medico-legală prin examen ADN, expertiza genetică judiciară, în raport se precizează faptul că însumate, etapele unui protocol de analiză genetică a probelor de os durează aproximativ 5-7 zile de lucru.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră