Cazinoul din Constanţa va fi redat circuitului public în doi ani, spune ministrul lucrărilor publice, Ion Ştefan, în prezenţa căruia s-a semnat contractul pentru ‘Consolidarea şi restaurarea cazinoului’.
Valoarea contractului depăşeşte 56 de milioane de lei, iar durata contractuală de realizare a investiţiei este de 30 luni. Ce se va întâmpla cu cazinoul, după reabilitare, a explicat primarul Constanţei, Decebal Făgădău.
"La parter va fi o expoziţie permanentă – „Istoria Cazinoului din Constanţa” – o expoziţie care va garda de fapt o sală în care se vor desfăşura evenimente publice: şedinţe ale Consiliului Local, lansări de carte, conferinţe, evenimente artistice. Acelaşi lucru se va întâmpla cam în toate sălile. Va fi un punct de alimentaţie publică, aşa cum este firesc, şi în mod evident cazinoul va fi deschis oamenilor. Îmi doresc ca în cazinou să avem partea de creativitate, de moştenire, de intelectualitate a oraşului nostru, totodată, cu cei care vor să vină şi să îşi reamintească momente fericite din viaţa lor", a spus Decebal Făgădău.