Caz dramatic în Timiș, unde un asistent de pe un elicopter SMURD a fost chemat să își salveze propriul copil de 4 ani, rănit într-un accident. Martorii spun că au început să plângă când au realizat dramatismul situației.
Serviciile de urgență au fost anunțate sâmbătă dimineața că pe raza localității Fardea, la câțiva kilometri de Lugoj, un băiețel de 4 ani a fost lovit de o mașină, scrie Lugoj Info.
Imediat, mai multe echipaje de poliție și ambulanțe au mers spre locul indicat prin 112, iar personalul medical a stabilit că baiatul trebuie transportat de urgență la spital.
Având în vedere vârsta pacientului, dar și posibilele probleme ivite în urma impactului cu mașina, medicii au decis să ridice de la sol de la Timișoara elicopterul SMURD.
Localnicii susțin că au asistat la o scenă care i-a făcut să plângă, unul dintre salvatorii care lucrează pe elicopter fiind chiar tatăl micuțului.
Băiatul a fost preluat de elicopter și dus de urgență la Timișoara. Primele examene medicale indică faptul că micuțul este în afara oricărui pericol.
Băiețelul care se afla în vacanță la bunici a fost accidentat după ce ar fi ieșit cu bicicleta pe drum fără să vadă o mașină care circula regulamentar, au anunțat polițiștii.