Potrivit viata-libera.ro, cel care a descoperit oroarea este soțul femeii, care a sunat la 112, anunțnând că soţia sa a născut şi este inconştientă. La faţa locului au ajuns atât cadrele medicale de la ambulanţă, cât şi cele de la SMURD.
“Am fost solicitaţi pentru a acorda îngrijiri medicale de urgenţă unei paciente anunţate iniţial ca fiind inconştientă. Când am ajuns la faţa locului, am constatat că pacienta era în stop cardio-respirator şi am început manevrele de resuscitare”, a declart Liviu Călin, medic UPU-SMURD Galaţi.
Cadrele mediacale au aflat de la soţul femeii că aceasta născuse în cursul zilei gemeni.
“Tatăl a afirmat că pacienta a născut în urmă cu câteva ore. Am solicitat să consultăm şi nou-născuţii, tatăl ne-a condus într-o altă încăpere, unde a scos, dintr-un frigider, un sac menajer şi ni l-a prezentat. La un prim consult, am constat că cei doi nou-născuţi erau decedaţi, aceştia fiind de mai multe ore în frigider, în acel sac menajer. Nou-născuţii nu prezentau nicio malformaţie, iar cauza morţii este posibilă să fie hipotermia, însă organele abilitate vor constata dacă cei doi au murit de cauze naturale sau de alte cause”, a mai spus medicul Liviu Călin.
Din păcate, medicii nu au reuşit să mai facă nimic nici pentru mama bebeluşilor, fiind obligaţi să-i declare decesul.
Trupul femeii şi al bebeluşilor au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Medicii legişti sunt cei care vor stabili cu exactitate cauza decesului celor trei.