Raportul Inspecției Judiciare (IJ) privind cărțile scrise de deținuți, care a fost adoptat joi de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), arată că unii condamnați au beneficiat de reduceri ale pedepselor după ce au elaborat lucrări despre care s-a constatat că erau de fapt articole de câteva pagini publicate în diverse reviste.
În raportul IJ sunt identificate o serie de vulnerabilități referitoare la această temă, una dintre ele privind imposibilitatea cuantificării, în actuala reglementare, a efortului intelectual al persoanelor private de libertate în elaborarea lucrărilor științifice, în mod diferențiat, în funcție de tipul și complexitatea lucrării elaborate, precum și de contribuția acestora. Astfel, legea acordă în mod generic un număr de 30 de zile executate din pedeapsă, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate, indiferent de efortul intelectual depus de către autori, concretizat în lucrări științifice publicate.
În context, IJ face trimitere la mai multe cazuri de la penitenciarele Colibași și Codlea, unde persoane private de libertate au beneficiat de reducerea pedepsei după ce au publicat articole de câteva pagini în unele reviste.
Potrivit raportului, un condamnat de la Penitenciarul Colibași a elaborat lucrarea "Descoperire, pregătire și formare a arbitrilor în fotbal", care este de fapt un articol de zece pagini publicat în revista 'Sport și societate", iar lucrarea "Managerii și managementul resurselor umane în fotbal" este tot un articol, publicat în revista 'Ecoforum", pentru fiecare dintre ele comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului acordând câte 30 de zile considerate ca executate.
La același penitenciar, un condamnat a elaborat lucrarea "Principiul non reformation in pejus", care reprezintă un articol de patru pagini...citește tot articolul, aici.