Referendumul de la 4 decembrie propune cele mai profunde reforme ale Constituției italiene, de la abolirea monarhiei, în urma cărora inițiatorii speră să obțină o mai bună stabilitate a vieții politice, prin reducerea puterilor deținute până în prezent de Senat și eliminarea fragilității guvernului.
Premierul Mateo Renzi, a anunțat că în cazul în care referendumul va fi respins, își va prezenta demisia, eveniment ce va genera un haos politic, care ar putea pune sub semnul îndoielii participarea Italiei la zona euro.
Deși această criza poate fi declanșată de rezultatul votului, principala cauză nu este neapărat politică, ci una economică, având în vedere evoluția factorilor de producție, care a scăzut cu 5% din momentul aderării Italiei la zona euro, în 1999. Și asta în timp ce în Germania și Franța, au crescut cu 10%.
O a doua problemă cu care se confruntă Uniunea Europeană, conform analistului Financial Times, este eșecul construcției unei societăți prospere și a unei uniuni bancare funcționale, după criza financiară de la sfârșitul deceniului trecut.
Impunerea unui regim de austeritate în țările membre ale Uniunii, a condus la creșterea populismului în Europa.
Italia are trei partide de opoziție, toate propunând soluția ieșirii din zona euro.
De asemenea, extrem de apropiată în discursul politic de cel avut de Donald Trump, în Franța, Marine Le Pen este văzută în sondaje drept principalul favorit la alegerile prezidențiale ce vor avea loc anul viitor. Evident, Le Pen promite în cazul în care va fi aleasă președinte, organizarea unui referendum privind ieșirea Franței din UE.
Un exit din zona euro, fie italian, fie francez, va produce cel mai mare default din istorie, deținătorii de obligațiuni de stat italiene sau franceze, denominate, vor răscumpăra valoarea echivalentă în franci sau lire italiene, ambele categorii de titluri urmând să se devalorizeze.
Pentru că băncile nu sunt obligate să capitalizeze portofoliile de obligațiuni de stat, pierderile vor forța multe din băncile de pe continent să intre în faliment. Este momentul în care și Germania va realiza că surplusul de cont curent poate produce și efecte negative.
Un alt semnal de alarmă pentru viitor este lansat de fostul director al băncii elvețiene UBS, Oswald Grubel, care, într-un interviu acordat publicației SonntagsBlick, critică supremația băncilor centrale asupra piețelor centrale, considerând că aceste organisme își vor pierde credibilitatea, fapt ce va conduce la o nouă criză financiară.
Grubel este de părere că după criza financiară, politica a preluat puterea în domeniul financiar, lăsând băncile centrale captive într-o plasă de reglementări și minimizând capacitea unei reacții rapide la evenimentele de pe piața financiară.
El crede că înainte de apariția acestor reglementări riscul era împărțit la mii de bănci, iar eventualele pierderi erau suportate de acționarii acestora, pe când în prezent băncile centrale acumulează cantități enorme de active - adevărate arme de distrugere în masă a acestor instituții, statul preluând o parte din ce în ce mai mare din riscuri.
Jesper Berg, directorul general al Autorității de Supraveghere Financiară din Danemarca, emite la rândul său un avertisment, unul de 650 de miliarde de dolari, după cum estimează Bloomberg.
Berg a luat poziție tot față de reglementările financiare apărute după 2008, considerând că noile reguli referitoare la solvenţa fondurilor de pensii înseamnă împingerea clienţilor în afara planurilor cu beneficii definite către planurile cu contribuţii definite, pentru ca furnizorii să-şi poată reduce cerinţele de capital.
Berg este de părere că această metodă, care ajută furnizorii de asigurări financiare să evite insolvența, îi încurajează să facă investiții mai riscante, risc ce se transferă în cele din urmă asupra clienților - beneficiarii de pensii.
"În timp ce oamenii aplaudă faptul că banii nu ies din buzunarele lor, ca plătitori de taxe, vor trebui să realizeze că tot ei vor da acești bani, ca deponenți, pensionari sau investitori", spune Jesper Berg, conștient de faptul că asiguratorii de viață din Danemarca dețin active de peste 650 de miliarde de dolari, valoare de două ori și jumătate mai mare decât economia țării.
