Politica, bat-o vina! Cum au ajuns patru oltence, trecute de 80 de ani, să candideze pentru consilieri locali

02 Iun 2016 | scris de Mara Răducanu
Politica, bat-o vina! Cum au ajuns patru oltence, trecute de 80 de ani, să candideze pentru consilieri locali

 

Bunica acestuia (n.r.-a nepotului candidat), Aneta Tache, în vârstă de 78 de ani și-a luat prietenele, două femei în vârstă de 90, respectiv 91 de ani și o alta de 87 de ani și și-au depus și ele candidatura pentru funcția de consilier local. Nicolae Aurelian Răducu (28 de ani), candidatul pentru primărie, este susținut și de fratele său Robert Marian Trache (25 de ani) care ocupă locul al patrulea pe lista de consilieri.

„Bunica mea Aneta, care este o femeie sănătoasă şi activă, a vrut să ne susţină pe mine şi pe fratele meu, şi a fost de acord să candideze. De altfel, doamnele în vârstă sunt prietene şi vecine ale bunicii care au fost, de asemenea, de acord să fie pe lista de candidaţi. Bunica se implică mult în campanie, are mereu la ea plasa cu pliante, le vorbeşte oamenilor, are şi timp pentru asta, este convingătoare, mereu ştie să spună o vorbă bună", a adăugat Răducu. Acesta spune că bunica sa, de pe locul cinci, are şanse să ajungă consilier local în Sîmbureşti.

Rubedenii şi prietenii în comunele Sâmbureşti şi Dăneasa 

Dacă în Sîmburești la UNPR pentru consiliul local se candidează din prietenie, în Dăneasa, același județ, șapte candidați liberali pentru mandatele de consilier local, fac parte din aceeași familie. Părinți, fii și nurori, ocupă o treime din listă. Dacă acasă or avea întâietate femeile, în confiliul local au bărbații familiei care ocupă locuri în prima jumătate, iar femeile în a doua, potrivit jurnalulolteniei.ro. 

Preşedintele PNL Dăneasa, Dumitru Briceag, candidat liberal pentru funcţia de primar al localităţii şi primul pe lista de propuneri a partidului pentru mandatele de consilieri locali din Dăneasa, a declarat că a susţinut candidaturile fraţilor Ricman, ale părinţilor lor şi ale soţiilor deoarece este o familie "serioasă, de oameni harnici, muncitori", care n-au avut vreodată probleme cu respectarea legii şi sunt apreciaţi de săteni.

În Dăneasa sunt cinci candidaţi pentru funcţia de primar, reprezentând ALDE, UNPR, PSD, PNL şi PND şi cinci liste de candidaţi pentru consiliul local, de la aceleaşi partide. Rude care candidează pe aceeaşi listă pentru mandate de consilieri locali ar putea fi şi în localităţile Brâncoveni, Bobiceşti, Dobreţu, Fălcoiu şi Drăgăneşti-Olt, unde printre propunerile unor partide se află mai mult de patru persoane cu acelaşi nume de familie.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră